BRAȘOV. Parada Junilor – galerie foto (II)
Mariana Câju, vicepreședinta cu atribuții de președinte al Consiliului Județean, a transmis astăzi un mesaj legat de Coborârea Junilor în Cetate, în care amintește de proiectul cultural derulat anul trecut de Fundația Transilvania Expres, în parteneriat cu Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovecheni, intitulat „Junii Braşovului-tradiţie şi cultură românească”.
Despre proiect puteți citi AICI, iar mai jos aveți mesajul vicepreședintei CJ Brașov, referitor la sărbătoarea de astăzi.
„Coborârea Junilor în Cetate, în Duminica Tomii, este un eveniment-reper al comunităţii braşovene, prin valorile tradiţionale pe care le transmite şi mai ales prin pecetea identitară pe care o cuprinde.
Evenimentul de astăzi constituie momentul culminant al manifestărilor junilor braşoveni din Săptămâna Luminată, în care noi toţi, braşoveni şi turişti, avem privilegiul de a urmări parada lor majestuoasă, de a le admira veştimentele străvechi şi caii împodobiţi şi atât de frumoşi. Este o mare sărbătoare a Braşovului, a spiritualităţii româneşti în general, şi mă bucur că la ea asistă un număr atât de mare de cetăţeni.
Ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov pot spune că Junii au beneficiat din partea instituţiei pe care o reprezint de sprijin financiar, în virtutea importanţei păstrării tradiţiilor autentice şi de valoare. Amintesc acum doar de proiectul finanţat de Consiliul Judeţean anul trecut, intitulat „Junii Braşovului-tradiţie şi cultură românească” (nota red. – realizat de Fundația Transilvania Expres, în parteneriat cu Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovecheni), ce s-a concretizat într-un film documentar, în două părţi, de 150 de minute. Materialul documentar multimedia este dedicat cunoaşterii şi promovării istoriei, valorilor şi poveştilor cetelor de juni”.
Citiți și:
BRAȘOV. Parada Junilor – galerie foto (I)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.