Cultură

BRAŞOV. Opera revine cu operetă

 

Îndrăgita operetă „Silvia”, de E. Kalman este propunerea Operei Braşov, la primul spectacol de după Paşti. Reprezentaţia, care este programată sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 18.30, în Sala Operei, face parte din programul „Zilele Braşovului 2017”, organizat de Primăria Municipiului Braşov.
Premiera mondială a avut loc la 17 noiembrie 1915, la Teatrul Johann Strauss din Viena, având la bază un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach şi revăzut apoi de István Békeffy şi Kellér Dezső. Premiera operetei „Silvia” de la Opera Braşov a avut loc în iunie 2012. Titlul iniţial al operetei „Silvia” a fost „Trăiască dragostea” şi ea păstrează toată voioşia unei epoci frumoase, cunoscută sub numele de „La belle époque”. În concepţia regizoral-scenografică a versiunii braşovene, spectacolul relevă atmosfera plină de viaţă a cabaretului unguresc, precum şi opulenţa palatelor vieneze. Silvia – Prinţesa Ceardaşului nu se adaptează într-o lume dominată de bogăţie, dar şi de convenţii, preferând să rămână în micul său cabaret, în care publicul o admiră şi o aplaudă seară de seară. Pentru acest spectacol nu mai sunt bilete disponibile, anunţă reprezentanţii Operei Braşov.

Din distribuţia spectacolului de sâmbătă, fac parte artiştii: Anda Pop (Silvia), Cosmin Marcovici – Opera Naţională Română Iaşi (Edwin), Corina Klein (Stazi), Liviu Iftene (Boni), Ioana Mărgărit (Cecilia), Nicolae Zaharia (Feri), Lorand Cristian (Miska), Mugur Curelaru (Leopold), Paul Tomescu (Generalul), Irinel Felea (Arhiducele), Aurel Aron, Cristian Dicu, Gabriel Moise (cei trei martori), Mihaela Marele, Mariana Lazăr, Andromeda Nemeş, Anca Manea („fetiţele vesele”). Îşi dau concursul Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Dorel Munteanu, regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea. Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Dorin Coşeriu. Dirijor cor: Leonard Boga. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Regia tehnică: Ionel Cociodar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare