Cultură

BRAȘOV. Opera revine cu o operetă îndrăgită

 

Îndrăgita operetă „Silvia”, de E. Kalman este propunerea Operei Braşov, la primul spectacol de după Paşti, de fapt, primul din această lună. Reprezentaţia este programată sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 18.30, în Sala Operei.
Premiera mondială a avut loc la 17 noiembrie 1915, la Teatrul Johann Strauss din Viena, având la bază un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach şi revăzut apoi de István Békeffy şi Kellér Dezső. Premiera operetei „Silvia” de la Opera Braşov a avut loc în iunie 2012. Titlul iniţial al operetei „Silvia” a fost „Trăiască dragostea” şi ea păstrează toată voioşia unei epoci frumoase, cunoscută sub numele de „La belle époque”. În concepţia regizoral-scenografică a versiunii braşovene, spectacolul relevă atmosfera plină de viaţă a cabaretului unguresc, precum şi opulenţa palatelor vieneze. Silvia – Prinţesa Ceardaşului nu se adaptează într-o lume dominată de bogăţie, dar şi de convenţii, preferând să rămână în micul său cabaret, în care publicul o admiră şi o aplaudă seară de seară.

Din distribuţia spectacolului de sâmbătă, fac parte artiştii: Distribuția spectacolului este alcătuită din artiștii: Valentina Mărgăraș (Silvia), Cosmin Marcovici – invitat de la Opera Națională Română Iași (Edwin), Corina Klein (Stazi), Liviu Iftene (Boni), Gabriela Hazarian (Cecilia), Nicolae Zaharia (Feri), Lorand Cristian (Miska), Mugur Curelaru (Leopold), Paul Tomescu (Generalul), Ștefan Schuller (Arhiducele), Aurel Aron, Cristian Dicu, Gabrile Moise (cei trei martori), Alina Ichim, Mihaela Marele, Andromeda Nemeș, Anca Panait („fetițele vesele”). Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc, regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea. Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Dorin Coşeriu. Dirijor cor: Leonard Boga. Asistent regie: Nicoleta Chirilă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button