Cultură

BRAȘOV. Opera deschide stagiunea cu o capodoperă

 

Melomanii braşoveni sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.30, în Sala Operei. Începe o nouă stagiune a instituţiei, cea de-a 67-a şi, conform tradiţiei, spectacolul de deschidere este „Traviata” lui G. Verdi.
„Traviata” descrie scurta, dar agitata viaţă, precum şi moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valery impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Considerată astăzi drept cea mai de succes operă din întreaga lume, „La Traviata” a parcurs un drum lung de la debutul său din 1853, de la Veneţia, când a fost considerată un imens eşec. Primirea negativă a primei reprezentaţii s-a datorat, în parte, distribuirii sopranei Fanny Salvini-Donatelli, care ar fi fost prea în vârstă şi prea „plinuţă” pentru a o întruchipa pe tânăra Violeta, cea care moare de tuberculoză, o boală care îi face pe cei suferinzi să slăbească în mod drastic.
Giuseppe Verdi a compus opera având la bază romanul cu accente autobiografice „Dama cu camelii”, publicat în 1848 de Alexandre Dumas – fiul. În lucrare, scriitorul francez s-a folosit de povestea romantică pe care a trăit-o cu Marie Duplessis, celebra curtezană a vremii. Duplessis ar fi fost amanta unor oameni importanţi şi bogaţi din Paris ai epocii, printre care compozitorul Franz Liszt şi, conform relatărilor, chiar tatăl lui Alexandre Dumas, autorul cărţilor „Cei trei muşchetari” şi „Contele de Monte Cristo”. La fel ca personajul Violetta, din „Traviata”, Marie moare la doar 23 de ani.
Ne’ Lieti Calici” sau „Brindisi”, cum mai este cunoscut, duetul Alfredo – Violetta din actul I. Preţul biletelor pentru spectacolul de la Opera Braşov este 35 sau 45 de lei, în funcţie de locul în sală.

În distribuţia spectacolului de deschidere a stagiunii 2019 – 2020, îi vom regăsi pe artiştii Operei Braşov: Cristina Radu – Violetta Valery, Mihai Irimia – Alfredo Germont, Adrian Mărcan – Giorgio Germont, Gabriela Hazarian – Flora Bervoix, Sonia Hazarian – Annina, Claudiu Bugnar – Gastone, Nicolae Zaharia – Baronul Douphol, Paul Tomescu – Marchizul d’Obigny, Marian Reşte – Dr. Grenvil, Dan Ionescu – Majordomul, Adrian Stănilă – Grădinarul. Solişti balet: Iulia Coşeriu, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Îşi dau concursul Orchestra, Corul şi Baletul Operei Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare