Cultură

BRAȘOV. O poveste despre pasiune, seducție și trădare

 

Opera Brașov prezintă sâmbătă, de la ora 18.30, la sediu, spectacolul cu opera „Carmen” de G. Bizet. Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875. Nici o operă nu a atins performanța popularității așa cum a făcut-o „Carmen”. Este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea „Habanera” până la Aria Toreadorului. Distribuția: Gabriela Hazarian (Carmen), Răzvan Săraru (Don Jose) – invitat de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, Valentin Marele (Escamillo), Cristina Radu (Micaela), Marian Rește (Zuniga), Paul Tomescu (Morales), Nicoleta Chirilă (Frasquita), Cristina Roșu (Mercedes), Lorand Cristian (Dancairo), Claudiu Bugnar (Remendado). Soliști balet: Cristina Rotundu, Dorin Coșeriu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia este concepută de Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Ciprian Țuțu.

Prețul biletelor este de 30 lei, respectiv 20 lei. Acestea se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380, astăzi, în intervalul orar 10.00 – 17.00 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Evenimentul se desfășoară sub egida „Brașov 2021 – Capitală Europeană a Culturii – Oraș Candidat”, demers pe care Opera Brașov îl susține.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare