BRAȘOV. O interesantă formație poloneză concertează în Biserica Neagră
Braşovenii sunt invitaţi astăzi, de la ora 18.00, în Biserica Neagră un concert extraordinar, interpretat de una dintre cele mai interesante formaţii de pe scena contemporană a muzicii clasice, Capella Cracoviensis. În programul concertului de marţi vor fi lucrări din Jan Engel, Wolfgang Amadeus Mozart, Bazyli Bohdanowicz. Ansamblul polonez interpretează de la compoziţii din Evul Mediu, până la opere romantice şi lucrări contemporane. Foloseşte instrumente din perioada antică şi practici istorice de execuţie. Considerată una dintre cărţile de vizită ale oraşului Cracovia, formaţia este însoţită de orchestră. Ansamblul vine în România în formula de 20 de persoane. Capella Cracoviensis a fost înfiinţată în anul 1970, din iniţiativa directorului Filarmonicii din Cracovia de la acea vreme, Jerzy Katlewicz. Misiunea de a crea, pe lângă filarmonică, un ansamblu specializat în muzică veche i-a încredinţat-o lui Stanisław Gałoński. Cu trecerea anilor, Capella Cracoviensis a devenit un ansamblu de sine stătător, iar din 2008, director general şi artistic este Jan Tomasz Adamus. Concertul din România al acestui ansamblu este organizat cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti şi mulţumită finanţării din fondurile Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al Republicii Polone.
Accesul se va face pe baza biletelor de intrare, costul unuia fiind de 12 lei. Biletele vor fi puse în vânzare la casieria Bisericii Negre, astăzi.
Programul concertului:
Jan Engel: Simfonia în D minor
Wolfgang Amadeus Mozart: Serenata nr. 6 în D major, K. 239
Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 7 în D major, K. 45
Bazyli Bohdanowicz: Simfonia în D major
Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 8 în D major, K. 48
Capella Cracoviensis la instrumente istorice:
Aleš Ambrosi Roberto de Franceschi – oboi
Inga Klaucke – fagot
Gavin Edwards Paweł Dziewoński – corn
Marian Magiera, Paweł Gajewski – trompetă
Tomasz Sobaniec – timpan
Robert Bachara – concertmaistru
Jadwiga Czepielowska Maciej Czepielowski Tomasz Góra Agnieszka Krawczyk
Klaudia Matlak Beata Nawrocka Agnieszka Świątkowska – vioară
Mariusz Grochowski Teresa Wydrzyńska – violă
Konrad Górka – violoncel
Michał Skiba – contrabass
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.