Cultură

BRAȘOV. O întâlnire de neratat, chiar dacă nu aveți voie cu pisici

 

„E recunoscut de o întreagă generaţie de jurnalişti drept «Domnul Reportaj»”, scrie Val Mănescu, poet, publicist, animator cultural din Bacău, după întâlnirea cu jurnalistul și scriitorul Viorel Ilișoi, plecat în turneu de lansare prin țară a celei de-a treia cărți, „Cele mai frumoase reportaje”, după „Sărut mâna, mama mea” (o colecție de texte impresionante de pe blog) și „Necunoscutul Mihai Codreanu”, o carte captivantă, pe care o citești ca pe un roman de ficțiune, chiar dacă e născută dintr-o amplă și solidă documentare, ca a unui istoric literar (trebuia să fie un articol).
Viorel Ilișoi își lansează astăzi la Brașov volumul „Cele mai frumoase reportaje”. Textele lui duc cu gândul la marii înaintași în materie de reportaj literar: Brunea Fox și Geo Bogza. Viorel Ilișoi a îmbrăcat hainele gunoierilor și a lucrat alături de ei pentru a le cunoaște viața, a fost controlor de bilete în tramvaie, ziler într-o livadă de mere, pacient într-un spital de obezi, a stat alături de copiii bolnavi de cancer sau în mijlocul unei ultime șatre de nomazi, a urcat în sate părăsite, din munți, sau a coborât în mizeria urbană a drogaților și a hoților de buzunare. De peste tot, asemenea unui neobosit colecționar, el s-a întors cu povești de viață autentice, pe care le-a redat cu o forță ce te face să simți fiecare frază ca o apăsare sau ca o mângâiere. Nu poți rămâne indiferent la un text scris de Viorel Ilișoi: ori râzi la dialogurile absurde ale căldărarilor, ori te sufocă nodul din gât când citești despre bătrânii care se adună la o petrecere după 60 de ani de la terminarea liceului, ori râzi și plângi în același timp – ca la povestea pacienților din spitalul de obezi, „infernul celulei adipoase”. 

„Emoția năvălește de peste tot, ducând cu ea, ca un șuvoi, o cantitate mare de informație, ridicând deasupra textului, mereu, un mesaj cald, uman, care face din textele lui Viorel Ilișoi să fie mai mult decât niște reportaje: adevărate manifeste pentru om, pentru viață”, subliniază, fără a fi o exagerare, reprezentanții editurii.
Cartea a apărut la Editura GRI din București, cu o prefață de dr. Maria Barna, are 416 pagini și costă 35 de lei. Poate fi procurată doar la lansare sau comandând-o tot cu autograf direct de pe blogul autorului. Tot acolo găsiți detalii despre el și câteva dintre bijuteriile scrise de Viorel.

La Brașov lansarea va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la restaurantul din Piața Sfatului nr. 5. Cartea va fi prezentată de o cititoare fidelă a lui Viorel Ilișoi, Arcadia Solum. „Nu veniți cu pisici ca să nu distrageți atenția autorului”, mai spun reprezentanții editurii, iar admiratorii scriitorului știu că e doar pe jumătate o glumă, Viorel având propriile muze sub forma unor feline.
Autorul va dialoga cu cititorii și va acorda autografe.

Foto: Vlad Ursulean


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button