Cultură

BRAȘOV. Monument celor care au făcut posibilă „Biserica Libertății”

  • cruce4_228215.jpg
  • cruce_228216.jpg
  • cruce1_228218.jpg
  • cruce3_228219.jpg
 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streaza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Transilvaniei şi la îniţiativa părintelui Corneliu Gârbacea, în curtea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul” din Braşov s-a ridicat un monument din marmură în cinstea martirilor braşoveni din Decembrie 1989. Prea cucernicul părinte paroh Corneliu Gârbacea a precizat: „Datorită jertfei lor, s-a putut ridica biserica în perioada 1990 – 1996. Am împlinit astfel o făgăduinţă pe care am făcut-o înaintea Bunului Dumnezeu în 1990, să ridicăm un monument în cinstea eroilor braşoveni din Decembrie 1989, iar biserica să se numească Biserica Libertăţii, fiind prima biserică ce a început să se construiască în Braşov după căderea regimului comunist”.

Duminică, la finalul Sfintei Liturghii s-au citit rugăciunile de sfinţire a monumentului, iar ieri, când s-a celebrat Ziua Victoriei Revoluției, s-a săvârşit slujba parastasului pentru eroii care s-au jertfit în Decembrie 1989 pentru libertatea şi demnitatea poporului român.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare