BRAȘOV. Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie au adus o întreagă bibliotecă Spitalului de Copii
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov i-a avut ca oaspeţi de onoare pe scriitorii Ioana Nicolaie (reprezentând Fundația Melior) și Mircea Cărtărescu. „Domniile lor nu au venit doar cu simpatie, bunăvoinţă şi interes faţă de noi, ci şi cu 420 de cărţi, donaţie pentru spital, în valoare de 3.500 de euro. Cărţile, toate noi, extrem de atractive, interesante , adresate diferitelor categorii de vârstă, vor constitui un prilej de bucurie, o alinare dar şi o descoperire pentru micuţii noştri pacienţi. Toate cărţile au fost distribuite pe fiecare din secţiile spitalului, pe rafturile special amenajate”, a anunțat conducerea unităţii medicale.
Evenimentul a fost parte a campaniei educaţionale „Creşte şi citeşte”, campanie care a început în 1 iunie 2019 prin inspiraţia şi implicarea dr. Luciana Petrescu, de la Compartimentul Terapie Acuți „La intrarea în fața Spitalului de Copii din Brașov, ne-au așteptat doamna doctor Luciana Petrescu și colegele ei, medici, care ne-au ajutat pur și simplu să descărcăm mașina. Gesturi de-astea contează, sunt despre simplitate și epoleți care nu cad când ridici o cutie grea, plină de cărți minunate. 420 de volume superbe sunt, acum, la copiii internați acolo”, a notat pe Facebook Ioana Nicolaie. „Intuiți perfect ce se întâmplă pe la noi pentru că aveți empatie și inteligență. Dacă trebuia eu să motivez necesitatea cărților, aș fi răspuns la fel, dar cu siguranță nu la fel de frumos. Poate aș fi adăugat că exista case triste, fără nici o carte. Că există mame analfabete și copii care au mai multe telefoane și tablete de la vârste foarte mici. Că limba română e tot mai săracă și copiii tot mai agitați și fragili. În spital, în mod paradoxal, mamele cu serviciu stau mai mult cu copiii și găsesc timp pentru citit. Poate îndemnul spre lectură e mai bine primit dacă vine de la un medic care te-a vindecat și care-ți spune că fără cărți nu ar fi ceea ce este. Poate că boala ne face pe unii mai dornici de evadare, de creativitate, de finaluri fericite. Și mai sunt motive, dar acum e târziu și trebuie să citesc”, a răspuns dr. Petrescu,
În cadrul acestei campanii, pe lângă alte donaţii de carte primite pentru copiii din spital, până la închiderea anului şcolar, mai mulți medici pediatri din unitatea sanitară au purtat discuţii cu elevi din şcoli ale municipiului despre importanţa lecturii şi dezavantajele folosirii excesive a dispozitivelor electronice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.