BRAȘOV. Matineu la „Teatrul Sică Alexandrescu”
Copiii. dar şi părinţii sunt invitaţi astăzi să sărbătorească, cu puţină întârziere, ziua de 1 Iunie prin teatru. „D’ale lui Nenea Iancu sau Lanţul slăbiciunilor” este un spectacol – matineu (începe la ora 11.00) pentru copii şi părinţi. Un spectacol dedicat lor, un spectacol ce îi apropie de lumea marelui Caragiale, o lume plină de peripeţii „nici aşa, nici altminteri, negreşit!”
Personajele din „Lanţul slăbiciunilor”, „Vizită”, „Bubico”, „Un pedagog de şcoală nouă” sunt aduse pe scenă rând pe rând de caruselul de la târgul de Moşi care se învârte marcând scurgerea timpului, în timp ce ochiul vigilent al autorului care „simte enorm şi vede monstruos” le urmăreşte. Amuzamentul este garantat, în timp ce un „Mitică” strigă fără oboseală: „turtă dulce, panorame, baloane, soldaţi, lampioane, limonadă, fracuri, decoraţiuni, cerşetori, ciubere, copii, miniştri, pungaşi de buzunare…”, iar morala se insinuează pas cu pas. Morala îi vizează pe copii, dar cu siguranţă mai mult pe părinţi, căci metehnele acestei naţii chiar dacă s-au mai „revizuit, pe ici pe colo”, au cam rămas aceleaşi în punctele „esenţiale”.
Citiți și:
BRAȘOV. Spectacole pentru copii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.