BRAȘOV. Maslu de obște la Biserica Sfinții Trei Ierarhi
După o tradiție instituită de 25 de ani la Brașov, de către pr. Corneliu Gârbacea, ctitorul și primul paroh al Bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Răcădău, în bisericile ortodoxe din Brașov se oficiază, duminica, în Postul Mare, mai ales, dar și în celelalte posturi de durată (cum este cel de acum Postul Crăciunului), slujbe de obște (de către cel puţin șapte preoţi) ale Sf. Maslu. Astăzi, de la ora 17.00, este programat la Biserica Sfinții Trei ierarhi din Bartolomeu (foto).
Taina Sfântului Maslu, una dintre cele şapte sfinte taine, se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă pentru vindecarea credincioşilor de bolile trupeşti şi pentru iertarea păcatelor, aceste două fiind legate. La ortodocşi, Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post (pe principiul că administrarea unui medicament este mai eficientă atunci când organismul este curăţat, dezintoxicat), mai ales în Postul Mare, fiind oficiat cu trei, dar cele de obşte sunt cu cinci, şapte sau chiar mai mulţi preoţi. La slujbă participă credincioşii bolnavi şi rudele lor, dar şi orice creştin dornic să-şi uşureze sufletul.
Participanţii la Taina Sfântului Maslu trebuie să aducă la biserică puţină făină, ulei şi o haină sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvântare, apoi să asculte cu credinţă slujba Sfântului Maslu. Acasă, din făină şi uleiulul sfinţite se fac turtiţe pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură sau se pun în mâncare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.