Cultură

BRAȘOV. Marian Godină:„ Se vede că este lansarea cărții unui polițist rutier”

  • mariangodinareduta.jpg
 

Polițistul Marian Godină și-a lansat cartea „Flash-uri din sens opus”, la Centrul Cultural Reduta Brașov. Zeci de braşoveni, printre care s-au numărat şi cîţiva şoferi care au fost amendaţi de agent, au fost prezenţi la cea de-a doua lansare, după ce săptămâna trecută a avut lansarea oficială în Capitală, la Biblioteca Universitară, în prezenţa premierului Dacian Cioloş. Vădit emoţionat din cauza prezenţei apropiaţilor, printre care diriginta sa din Liceul de Științe ale Naturii, Marian Godină a împărtăşit câteva experienţe din viaţa personală, în stilul său amuzant, de la cum a reuşit să treacă cu bine de Bacalaureat, până la admiterea de la Academia de Poliţie. Chiar și poveștile de dragoste, deși nu toate au fost cu final fericit, poliţistul le-a relatat cu umorul care l-a consacrat. „Când am decis să fac lansarea şi la Braşov mă gândeam la o expresie pe care o cunoaşteţi cu toţii: «Nicăieri nu-i ca acasă» şi mi-am dat seama că acest «acasă» e mai mult decât un simplu loc fizic, ci e un loc în interiorul fiecăruia în care ne păstrăm amintirile, emoţiile, suferinţele, visele… Astăzi, aflându-mă aici în această sală din centrul Braşovului mă simt, într-adevăr acasă. Este mult mai important decât evenimentul de la Bucureşti, pentru că aici sunt oamenii apropiaţi mie. Cartea aceasta reprezintă pentru mine cea mai mare realizare de până acum. Este o carte care, după cum aţi văzut şi dumneavoastră, a schimbat multe în rândul oamenilor”, a mărturisit Godină. Dacă la început cartea a fost concepută ca să fie vândută doar pe internet, cererea a fost atât de mare încât reprezentanţii editurii au fost nevoiţi să tipărească alte exemplare pentru a le distribui în librării. „A trebuit să fim atenți la blogul lui Marian Godină și să selectăm câteva texte. (…) Noi inițial am considerat că este o carte pentru online adică, nu va ieși și pe librării, dar după ce în prima săptămână s-au vândut cam 20.000 de cărți, ne-am dat seama că nu toată este pe online și ar trebui ca această carte să ajungă și în librării și am tipărit încă pe atât. Așadar până acum am tipărit 40.000 de exemplare. E un fenomen pe care eu îl interpretez aşa: şi Facebook-ul are nevoie de confirmare prin carte. Este nevoie ca să apară în această formă tipărită pentru a fi reţinută, pentru a rămâne în istorie. De la un moment dat deschidem mai greu toate textele de pe Facebook”, a declarat Iren Arsene, directorul Editurii Curtea Veche.

Au venit și șoferi amendați

Poliţistul scriitor a spus, ironic, că se vede că este lansarea unui poliţist rutier din Braşov, pentru că nu a venit foarte multă lume. Nici unul dintre şefii lui nu a fost prezent, deşi el i-a invitat în mod public. „Nu mă aşteptam să vină colegii mei şi bine am făcut că nu m-am aşteptat. Eu i-am invitat public pe superiorii mei şi mi-am făcut şi un discurs în eventualitatea în care ar fi venit, însă nu a fost cazul. Ar fi fost un gest frumos şi cred că ar fi fost demn să fie prezenţi aici şi să fie mândri de subalternul lor”, a spus agentul de poliție. În schimb, în sală au fost șoferi care îi aveau deja „autograful” pe procesul-verbal de amendă și chiar unul dintre personajele cărții. Godină a precizat că de când a publicat cartea i se pun des două întrebări. Prima se referă la faptul că a slăbit exagerat într-un timp foarte scurt, fapt pe care Godină îl pune pe seama stresului. „Probabil stresul şi oboseala din ultima perioadă şi-au spus cuvântul. N-am de gând să mai slăbesc pentru că dacă continui aşa o să mă uit cu ambii ochi odată pe gaura cheii”, a spus el. A doua întrebare care i se pune este dacă se consideră mai mult scriitor decât poliţist: „Sunt şi voi rămâne poliţist. Un poliţist care scrie”.

În următoarea perioadă, Marian Godină va mai merge pentru a lansa cartea şi la Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

O mie de cărţi pentru copiii din Budila

Peste o treime dintre cei care au cumpărat cartea „Flash-uri din sens opus” de pe site-ul editurii Curtea Veche au contribuit cu o donație la dezvoltarea programului național de lectură „Cărţile copilăriei”. Din suma colectată, Marian Godină și echipa Asociației Curtea Veche au oferit 1.000 de cărți pentru copii elevilor din comuna brașoveană Budila. Locul a fost ales în urma unui sondaj efectuat de cunoscutul polițist brașovean pe pagina sa de Facebook. Donația a fost făcută chiar înainte de lansarea de la Reduta.  Godină a mărturisit că întâlnirea cu copiii din Budila a fost foarte emoţionantă pentru el, mai ales pentru că unii copii i-au mărturisit că este prima carte de poveşti pe care au primit-o vreodată. „Am întâlnit copii foarte săraci care mi-au spus că este prima lor carte, că nu au nici una acasă şi i-am pus să-mi promită că o vor citi”, a adăugat Godină.

El a mai spus că se gândeşte să scrie o carte pentru copii pe care să o poată şi dona: „Va fi o carte care îi va face pe copii să înţeleagă exact care este rolul poliţistului, să nu mai vadă în poliţist un inamic, ci un prieten”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button