Cultură

BRAŞOV. Maica Teodosia, evocată la Liturghia Arhierească

  • credinciosi Biserica Noua_198536.JPG
  • decernare Crucea saguniana mitropolit Biserica Noua_198537.J
  • elevi Unirea evocare Zorica Latcu_198538.JPG
 

Prima duminică din Postul Crăciunului a adunat sute de braşoveni la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfântul Mina” din cartierul Noua, unde Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Vizita arhierească a fost prilejuită de împlinirea celor zece ani de la înfiinţarea Parohiei Noua II şi nouă ani de la sfinţirea locaşului de cult. Cu această ocazie a fost lansat un album fotografic prin care s-a evidenţiat întreaga activitate pastoral-misionară, liturgică, duhovnicească şi catehetică din parohia braşoveană păstorită de preotul Cornel Toma.

Redescoperită de părintele Teofil

Momentul de sărbătoare a fost încununat de un moment omagial închinat monahiei Teodosia (Zorica) Laţcu, de la a cărei trecere la Domnul s-au împlinit 25 de ani. Pentru a-i cinsti memoria, la biserica braşoveană a avut loc şi un moment cultural, prin care elevi ai Colegiului Naţional „Unirea” din Braşov, unde a studiat şi monahia Teodosia, au recitat din celebrele poezii ale maicii de la Mănăstirea Vladimireşti. De asemenea, pr. prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu şi Lidia Popiţa-Stoicescu au vorbit celor prezenţi despre personalitatea monahiei Teodosia Laţcu şi despre creaţia ei literară.

Maica Teodosia a avut o viață impresionantă și prea puțin cunoscută. Zorica Laţcu a copilărit la Brașov, unde a urmat școala primară și Liceul Principesa Elena (actualul Unirea) apoi a studiat limbile clasice la Cluj, unde a fost o apropiată a viitorului mitropolit Bartolomeu Anania, a părintelui Ioan (Silviu) Iovan, a lui Sextil Pușcariu și a poetului și filosofului Lucian Blaga. A urmat în paralel cursurile Facultății de litere, limba și literatura franceză. După terminarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj. Aici a colaborat la Dicționarul Limbii române al Academiei Române, coordonat de Sextil Pușcariu. După întâlnirea providențială cu părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta, Zorica Laţcu va îmbrățișa monahismul la Mănăstirea Vladimirești, cu numele de Teodosia. După arestare, închisoare și domiciliu forțat, revine între 1970 și 1990 la Brașov, Teodosia avea nevoie mereu de cineva în preajma ei, pentru că era afectată de o infirmitate congenitală, care nu îi permitea coordonarea mișcărilor; din cauza aceleiași afecțiuni vorbea foarte greu, întâmpinând dificultăți în comunicare. Mutându-se în Brașov, continuă să scrie poezie, dar lucrează și ca traducător. În ultimele cinci luni din viață revine la Mănăstirea Vladimirești, unde este și înmormântată. Aspazia Oțel Petrescu o caracteriza pe Zorica Lațcu fiind cea mai importantă poetă creștină a noastră. Redescoperirea ei s-a făcut datorită unui mare admirator, părintele arhimandrit Teofil Părăian. Marele duhovnic de la Mănăstirea Sâmbăta, în nenumăratele lui conferințe și dialoguri prin țară, a găsit mereu timp să recite din poeziile Zoricăi Laţcu.

Parastas şi pentru victimele din Colectiv

La Sfânta Liturghie, protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga a citit pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică a Postului Naşterii Domnului, scrisoare referitoare la Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi la Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
După Sfânta Liturghie, preotul Simion Cibian de la Parohia Noua 1 a primit din partea ierarhului distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici”, ca semn de apreciere a întregii activităţi pastoral-misionare şi administrative.

Ierarhul şi soborul slujitor au oficiat un parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii bisericii, precum şi pentru victimele incendiului din Bucureşti, din Club Colectiv.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare