Cultură

BRAŞOV. Mădălina Paşol aduce un repertoriu inedit la „Patria”

 

Deşi vorbim de Sala Patria, a Filarmonicii Braşov, Opera Braşov este cea care le propune melomanilor astăzi, de la ora 18.30, la Sala Mică de la Patria, un alt eveniment special – recitalul extraordinar de pian susţinut de artista Mădălina Paşol. Evenimentul va fi completat de lansarea CD-ului „Liszt – Schumann”. În premieră la Braşov, Mădălina Paşol propune publicului un repertoriu inedit, a cărui piesă de rezistenţă este Grande Sonate (Marea sonată) în si minor de Franz Liszt. Dedicată lui Robert Schumann, sonata publicată în 1854 este revoluţionară prin caracterul faustian, prin noutăţile aduse de Liszt în materie compoziţională.
În a doua parte a recitalului, pianista Mădălina Paşol va readuce la viaţă spiritul romantic de secol XIX al lui Liszt, într-un recital excepţional, încununat de două lucrari solide ale lui Ludwig van Beethoven – op. 27 „Quasi una fantasia” şi op. 53 „Waldstein”. Preţul biletelor este de 10 lei.

Născută la Bucureşti, Mădălina Paşol a absolvit Liceul de Artă „G. Enescu”, apoi a obţinut o bursă de studii la Universitatea de Arte din Berlin (Universität de Künste Berlin). Pentru merite deosebite obţine bursa Senatului Cultural German oferită pentru cursurile de master, precum şi diploma de pianist concertist.
Activitatea artistică a Mădălinei Paşol a fost recunoscută prin premii, burse, diplome la concursuri naţionale şi internaţionale. În turneele sale, Mădălina Paşol a concertat ca solistă sau în formaţii camerale împreună cu solişti şi artişti de renume mondial şi a avut colaborări numeroase cu diverse instituţii. În perioada 2010-2014 a fost doctorand şi cadru didactic al Universităţii de Muzică din Bucureşti.
Din anul 2014, Mădălina Paşol se dedică promovării tinerelor talente, artiştilor români şi valorilor culturale naţionale pe plan regional şi internaţional în calitate de președinte al Institutului de Arte . Institutul de Arte este partener al Sommerkonzerte Bode Museum Berlin – Germania, al Concursului Internaţional de la Craiova, al Concursului Internaţional „Tudor Dumitrescu” şi al Festivalului PianoMarathon – Bucureşti. Prin iniţiative culturale precum „Pianina – Play me – CÂNTĂ!” în colaborare cu Metrorex – Bucureşti şi concertele educative din cadrul Festivalului Music Film Festival 2015 organizat de ARCUB, Institutul de Arte a devenit la scurt timp de la înfiinţare o instituţie culturală care promovează arta şi cultura în spaţii neconvenţionale, astfel cultura devenind un bun al tuturor.
În anul 2016, Mădălina Paşol a colaborat cu Banca Naţională a României, Festivalul Music Film Festival – ARCUB, unde a interpretat concertul nr. 1 de P.I. Ceaikovski, Filarmonica „George Enescu” şi a debutat ca pianist de jazz în cadrul Jazz Festival Ferentari – Ediţia 1.
Anul 2017 a marcat apariţia Mădălinei Paşol alături de Orchestra Naţională Radio la Festivalul Internaţional „George Enescu”.
Mădălina Paşol a susţinut cursuri de măiestrie, concerte şi recitaluri în Europa şi Asia şi a fost invitată în jurii ale concursurilor de pian naţionale şi internaţionale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare