Cultură

BRAȘOV. Lumina și spiritul Spaniei, adunate într-o expoziție

  • kronart (8)_218224.png
  • kronart (9)_218225.png
  • kronart (1)_218226.png
  • kronart (3)_218227.png
  • kronart (7)_218228.png
 

Aproximativ 30 de lucrări, semnate de 16 artişti, români şi spanioli, aduc, prin viziune şi culoare, aerul Spaniei, în Galeria KronArt, din Braşov. „Artă contemporană spaniolă” este titlul expoziţiei colective, care vă așteaptă până la finele lunii. „Suntem 16 artişti care expunem, o parte români, o parte spanioli, din Clubul Cultural Asteroid, cu sediul la Madrid. La Bucureşti am avut prima expoziţie, eu fiind coordonatoare, iar acum am decis să o aducem şi la Braşov, pentru că sunt braşoveancă şi am decis să avem şi această frumoasă colaborare. Vom mai avea proiecte şi în Spania. Ideea pe care vrea să o transmită expoziţia se bazează pe prietenie şi relaţiile interumane care pot fi create între oameni şi în al doilea rând se bazează pe emoţiile transmise de orice experienţă din viaţa noastră”, a explicat la vernisaj artista Nariman Sanjaqieh, coordonator al proiectului şi reprezentant al fundaţiei Asteroid la Braşov.
„Galeria Kronart a avut până acum câteva colaborări cu Madridul. Acum avem această colaborare cu Asteroid. Artiştii care expun lucrează în diverse stiluri şi sunt cumva acoperiţi de lumina şi spiritul Spaniei. Eu cred că publicul braşovean este un public rafinat. Braşovul întotdeauna a fost cosmopolit, totdeauna a avut o deschidere către Occident. Pentru braşoveni nu va fi neapărat o surpriză, ci o desfătare”, a spus şi artistul Gabriel Stan, de la Galeria KronArt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare