BRAȘOV. Literatura iese iar în oraș
De ziua Universității Transilvania, 1 martie, cei pasionați sunt invitați să ia parte la ediția a 6-a a programului „Literatura iese în oraș”, un program de lecturi publice din creațiile cele mai noi ale studenților și profesorilor Facultății de Litere. „Vom citi proză, teatru și poezie în trei dintre frumoasele librării ale orașului, partenere deja tradiționale ale evenimentelor noastre”, spune conf. univ.dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere.
Programul evenimentelor:
14.00-16.00 Librăria St. O. Iosif – Școala de proză fantastică
Lansarea romanelor Ochiul dragonului și Cavalerii Doamnei în negru de Ruxandra Ivăncescu (Ed. Tracus Arte, 2017)
Lansarea antologiei Imperiul Phantasia (coord. Ruxandra Ivăncescu, Ed. Universității Transilvania din Brașov, 2018, volum cu texte ale masteranzilor programului de Inovare Culturală, apărut în cadrul proiectului „Facultatea mea”) și lecturi ale autorilor.
Participă: Ruxandra Ivăncescu, Rodica Ilie, Georgeta Moarcăs, Denisa Păun, Luciana Sima, Silvia Duțu, Roxana Târziu, Daniel Safta, Adrian Lăcatuș, Daniel Popica, Cristian Henter Moderator: Rodica Ilie
16.00-17.00 Librăria Cărturești – Școala de dramaturgie
Teatru-lectură pe texte de Bianca Buta, Anastasia Tache, Daniel Safta, MIhai Ignat Moderator: Mihai Ignat
17.00-18.00 Librăria Humanitas – Școala de poezie
Lectură de poezie cu: Carmen Elisabeth Puchianu, Romulus Bucur, Crina Bega, Ioan Șerbu, Florin Gherman, Bianca Buta, Anastasia Tache, Amalia Comănescu, Robert G. Elekes Moderator: Adrian Lăcătuș
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.