BRAȘOV. Liceenii de la Arte își expun proiectele
„Conversie funcțională” este titlul expoziției de proiecte ce a fost vernisată ieri și poate fi vizitată în galeria Librăriei Okian (str. Mureşenilor nr.1). Expozanții sunt elevi ai Liceului Vocaţional de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch”. Expoziţia de grup cuprinde şi etalează viziuni, concepte, idei, posibilităţi legate de diferite teme şi subiecte oferite şi prezentate de elevii liceului. În urma colaborării librăriei-gazdă cu liceul amintit vor fi expuse şi lucrări de atestat selectate din lucrările reprezentative ale elevilor claselor a XI-a şi a XII-a realizate în cadrul orelor de atelier de specialitate, de la secţiile Arhitectură, Arte Ambientale şi Design. Profesorii coordonatori de proiecte/lucrări sunt arh. Ana Potoschi, Dr. Ioan Muscu, Tudor Anamaria, Dimeny Andrei, Vetro B. S. Andras
Expoziţia a fost deschisă de Florin Ifrim, apoi prezentată de profesorii Liceului de Artă, Timar Adrian (grafician) şi Anca Zamfir (critic de artă). Lucrările vor putea fi admirate până în 31 decembrie 2015.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.