Cultură

BRAȘOV. Liceeni talentați, în concert la Operă

  • opera_29.jpg

Opera Brașov își deschide porțile și către cei mai tineri muzicieni și le oferă oportunitatea de a evolua într-o instituție profesionistă de spectacol, pe scena căreia, poate, vor ajunge să cânte mai târziu. Astăzi, de la ora 18.30, în Foaierul Operei, sunteți invitați la recitalul vocal-instrumental „Armonii de mai”, desfășurat în parteneriat cu Liceul Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov. Vor interpreta elevi ai claselor prof. Magdalena Suciu, prof. Asineta Răducan și prof. Mădălina Dobrescu Musteață: Andra Tudorache, Alicia Vieru, Cătălin Berszan, Andrei Bucă, Liviu Căpriță, David Orban, Marta Păun. La pian vor fi acompaniați de Angela Pàl și Valentin Vasilache. Prezentarea va fi făcută de Simona Manole. Elevii au pregătit, pentru audiție, un repertoriu variat, din care amintim: „Divinités du Styx”, arie din opera „Alceste” de C.W. Glück, „Tu ch’hai le penne, amore” de G. Caccini, „An Chloe” de W.A. Mozart, „Les chemins de l’amour” de Fr. Poulenc, „La tine aș vrea să viu” de E. Doga sau „Muzica” din opereta „Valurile Dunării” de G. Grigoriu.
Recitalul durează o oră și jumătate și nu are pauză. Un bilet costă 20 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare