BRAŞOV. Lectură publică dintr-un roman dublu premiat
CenaKLUb TIUK! (nr. 52) îi aşteaptă pe iubitorii prozei contemporane, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Braşov (Piaţa Sfatului 16), la o întâlnire cu scriitorul Cosmin Perţa, eveniment prilejuit de apariţia celui mai recent roman al său, „În urmă nu mai e nimic”. Cartea a primit Premiul pentru Proză „Alexei Vakulovski”, acordat de Cenaclul Republica – ediţia 2015 şi Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova – în cadrul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău, ediţia 2015. Despre volumul lui Cosmin Perţa vor povesti în faţa braşovenilor scriitorii Adrian Lăcătuş şi Vlad Drăgoi. Moderator: Mihail Vakulovski Intrarea este liberă.
Cosmin Perţa, poet, prozator şi eseist, născut în 1982 în Vişeu de Sus, Maramureş, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Şi-a continuat studiile la Universitatea din Bucureşti, obţinând o diplomă de masterat în literatură contemporană şi titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. A publicat cinci cărţi de poezie, două de povestiri, două romane, o monografie, un studiu şi o piesă de teatru. Poemele sale sunt traduse în 11 limbi. În presa românească şi în cea străină există peste 200 de cronici, recenzii şi referinţe la opera sa.
După ce asistă la moartea bunicului său într-un accident de muncă, un băiat de 11 ani trăieşte o puternică criză existenţială. S-a mutat la oraş de curând şi nu are prieteni cărora să le împărtăşească durerile şi spaimele sale. Cu părinţii nu poate vorbi, pentru că sunt prea ocupaţi să se certe încontinuu. Iar în interiorul său duce o luptă aprigă cu fata dracului, de la care află că nu a fost botezat. Vrând să scape de toate şi să înceapă o viaţă nouă, la 14 ani pleacă de acasă. Ajunge la Cluj, lucrează un timp într-un anticariat, apoi la Vama Veche, iar la un moment dat se duce la o mănăstire, unde este botezat. După botez, fata dracului dispare, însă nu pentru multă vreme…
„Mărturia ficţională a lui Cosmin Perţa începe ca un roman al formării şi se încheie deocamdată ca roman al de-formării. Deformare manieristă, în linia Curtius-Hocke, cu o puternică notă de originalitate adusă de conflictul interior al unui personaj care vînează revelaţia şi tânjeşte după semnele divinităţii, deşi nu renunţă niciodată cu totul la răzvrătirea cea mai lumească. Traseul acesta conflictual trece şi printr-o zonă a outopos-ului ce poate fi interior, un produs pur al halucinaţiei, dar şi exterior – spaţiu creştin-ortodox, al fugii de lume”. (Bogdan-Alexandru Stănescu)
„Privit ca excentric, adică aflat în afara centrului unei literaturi, Cosmin Perţa nu mai poate fi raportat la nimic, deşi e la fel de bun precum Ştefan Manasia, din generaţia sa. De aceea, trecut prin graţiile criticii nord-vestice, el este un scriitor bun de pus sub preşul ironiei şi al zeflemelii, dar care, paradoxal, nu întârzie prin fiecare carte să-şi arate talentul”. (Marius Conkan)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.