BRAŞOV. „Lear. Un nebun amar şi unul dulce”, premieră in memoriam Radu Beligan
„Lear. Un nebun amar şi unul dulce”, adaptare după William Shakespeare, este premiera pe care v-o propune, mâine seară, de la ora 20.00, Centrul Cultural Reduta. Producător este Marius Cisar, manager al instituţiei, iar regia, adaptarea scenică şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Alina Hiristea. „Spectacolul este dedicat ultimului mare maestru al teatrului românesc, Radu Beligan. Toată mişcarea teatrală din România este în doliu şi cum maestrul a jucat până în ultima clipă, noi vom juca mâine seară în memoria sa”, a precizat Marius Cisar.
Regele Lear este, pentru o seară, actorul Mihai Bica, pe care publicul braşovean îl cunoaşte de pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu”. „Nimeni altcineva n-ar fi putut aborda o partitură atât de complicată”, a explicat Marius Cisar alegerea lui Bica. Spectacolul adaptare după W. Shakespeare nu este întâmplătoare, anul 2016 afiind decretat Anul Shakespeare, întrucât se împlinesc 400 de ani de la trecerea în eternitate a celui mai mare dramaturg al lumii. „Este un spectacol sofisticat, modern, tehnic complicat. Deja, pe 10 iulie, am avut o vizionare cu public a acestui spectacol”, a mai spus Marius Cisar.
Spectacolul va înfăţişa povestea concentrată a vieţii atât de tulburătoare, surprinzătoare şi pilduitoare a Regelui Lear, din perspectiva zilelor noastre, pornind de la principiul modern al psihodramei. Din poziţia de stăpân egocentric, narcisiac, cu accese tiranice, cu drept de viaţă şi de moarte asupra celorlalţi, Regele Lear ajunge robul aparenţelor, al falsului, devine sclavul artificiilor goale de conţinut. O nevoie interioară extremă de a fi adulat îl împinge să iniţieze concursul de „declaraţii de dragoste” pentru fiicele sale, concurs pentru care pune în joc, în chip de „recompense”, câte o treime din regatul său. Semnul cel mai limpede al crizei sale interioare este dat de faptul că este gata să renunţe la imagine, la putere şi statut, pentru a obţine aceste superlative. Goneril şi Regan, fiicele mai mari, profită şi îi oferă aceste laude false, supradimensionate, artificiale, în timp ce mezina, Cordelia, cea care îşi iubeşte cu adevărat tatăl, refuză acest joc aberant, pledând pentru simplitate şi adevăr. Orbit de aparenţe, la tăcerea Cordeliei, Lear va izbucni iraţional, pedepsind iubirea şi răsplătind minciuna. Lear distruge astfel armonia, ordinea şi echilibrul lumii sale, prin această agresiune iraţională împotriva iubirii. Declanşarea furiei şi frustrării este uriaşă, cu efecte incalculabile, devastatoare: el o dezmoşteneşte şi o alungă pe Cordelia şi îşi împarte într-o clipă regatul celor două fiice, renunţând la prerogativele sale şi încredinţându-se fiicelor mai mari. Cum era de aşteptat, odată premiul obţinut, atitudinea fiicelor mai mari se va schimba; îşi vor da în scurt timp arama pe faţă, silindu-l, astfel, să realizeze că a greşit, îndurerându-l, trecându-l prin toate stările negative imaginabile. Paradoxal, tocmai în aceste momente i se acordă lui Lear şansa să înceapă o explorare interioară de unde va ieşi învingător, se va trezi la lumina conştiinţei şi discernământului, a adevărului – şi va deveni un altfel de om, de o caldă empatie şi umanitate, un om adevărat. Adevărata nobleţe a regelui Lear şi-o va câştiga, astfel, prin suferinţă, asumare şi înţelegere. Sensul major al spectacolului stă în credinţa că omul are şansa de a se schimba în bine, de a se regenera, de a se re-umaniza.
„Shakespeare se montează prea puţin în România. Publicul de astfel de spectacole are nevoie, de mărturisire a unei goliciuni asemeni lui Iov, este singura şansă de a se mântui, de a se salva pe calea cunoaşterii de sine. Am mers pe ce izvora din text şi din modul în care joacă Mihai. Am încercat să-i dau libertate, pentru că sinceritatea cu care joacă este de calibrul ruşilor”, a punctat regizoarea Alina Hiristea.
Preţul biletelor este de 15 lei şi pot fi achiziţionate de la Centrul Cultural Reduta sau Librăria „Şt. o. Iosif”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.