BRAȘOV. La clătite, înainte! Cu transport asigurat. Smiley, cap de afiș la Fasching
Concertele celor mai apreciați artiști români, în acest an, fiind Nicole Cherry şi Smiley, trupele de dans tradițional săsesc, fanfara, caravana şi expoziţia de clătite sunt doar câteva dintre elementele ce fac atractivă Sărbătoarea Clătitelor – Fasching-ul de la Prejmer. Ediția din acest an aduce și surprize. La final de iarnă şi înainte de intrarea în Postul Paştilor, comunitatea prejmereană e în sărbătoare pentru a celebra unul dintre cele mai populare obiceiuri săsești: Fasching-ul. Cea de-a XIV-a ediţie a festivalului, reluat după 20 de ani de pauză, de către tinerii români, are loc sâmbătă și duminică, începând cu ora 10.00. Şi în acest an, comuna îşi aşteaptă locuitorii, dar şi vizitatorii, cu degustări de clătite şi produse tradiţionale, dar şi cu şase caravane în care băieţii din localitate, costumaţi tradiţional sau deghizaţi, vor găti clătite pe care le vor împărţi trecătorilor. „Ca în fiecare an, centrul de greutate al Fasching-ului vor fi clătitele. Însă nu vor lipsi programul artistic şi caravanele prin comună. Una dintre surprizele acestei ediţii va fi adusă de partenerii noştri de la Aerodromul Prejmer, care pregătesc ceva special pentru acest week-end”, a anunţat viceprimarul localităţii. Pentru doritori, organizatorii pun la dispoziție un autocar ce va face curse regulate Brașov (Triaj, plecări între orele 9.00 și 18.00) – Prejmer și retur (plecări de la 9.45 la 18.45). Numărul maxim de persoane admise pe cursă este de 50. Programul detaliat al curselor îl găsiți în foto 2.
Acces gratuit în Cetatea Prejmer
Cu ocazia festivalului şi porţile cetăţii vor fi deschise, accesul vizitatorilor fiind gratuit. Monument UNESCO, Cetatea Prejmer a devenit un punct important pe harta turistică a judeţului. Vizitarea cetăţii Ţărăneşti din Prejmer se va putea face gratuit sâmbătă între orele 9:00 – 15:00 şi duminică între 9.00 şi 16.00. Accesul se va face doar în grupuri organizate.
Programul Fasching – Sărbătoarea Clătitelor 2019
* Sâmbătă, 2 martie
Ora 10.00 – Prezentare Fasching 2019
Ora 10.30 – Pregătire eveniment culinar susţinut de Asociaţia FEMINA Prejmer
Ora 11.00 Program artistic susţinut de elevii şcolilor gimnaziale din Prejmer şi Lunca Câlnicului precum şi de elevii Colegiului Ţara Bârsei Prejmer
Ora 14.00 Trupa de dans modern a Colegiului Unirea Braşov. Recital Stone Denisa. Recital Ambient Grup Prejmer
Ora 15.00 Spectacol de magie şi ventrilogie
Ora 16.00 Recital Nicole Cherry
* Duminică, 3 martie
Ora 10.00 Prezentare Fasching 2019
Ora 10.30 Pregătire caravana Fasching 2019 – lângă Primăria Prejmer
Ora11.00 Plecare-caravana Fasching străzile Comunei Prejmer
Ora 11.30 Concert fanfară
Ora 12.00 Carnavalul Copiilor împreună cu Trupa OAKI în sala Cetate Prejmer
Ora 12.00 Recital de muzică Alexandra Balint
Ora 12.20 Reprezentaţie susţinută de ansamblul Izvoarele Prejmerului
Ora 13.00 Reprezentaţie de dans şi muzică susţinută de Buzenland Party Dance şi Ansamblul Korona
Ora 13.30 Moment culinar – Expoziţia de Clătite organizată de Asociaţia FEMINA Prejmer
Ora 15.00 Reprezentaţie muzicală susţinută de Trupa VIBE
Ora 16.00 Recital Smiley
Citiți și:
BRAŞOV. „Fasching-Sărbătoarea Clătitelor” se întoarce
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.