Cultură

BRAȘOV. Kimono, ikebana, origami, bon-odori, arte marțiale

 

La Brașov se desfășoară în aceste zile Festivalul cultural Musashino-Japonia, pentru aniversarea relației de parteneriat dintre cele două orașe. Primarul George Scripcaru a primit astăzi vizita unei delegaţii japoneze, compuse din 30 de cetăţeni ai municipiului Musashino, însoțiți de dirijorul Daisuke Soga (cel care a inițiat și susținut acest parteneriat), cetățean de onoare al Brașovului. Cei 30 de japonezi – Corul Prieteniei din  Musashino – vor susţine joi un concert împreună cu Filarmonica Brașov, cu ocazia deschiderii celei de a 141-a stagiuni a instituției. Pentru acest concert s-a ales un program special, publicul având ocazia să asculte Simfonia a IX-a de L. Van Beethoven, Suita „Crai Nou” (Arr. D. Soga) de C. Porumbescu și Fantasia după Melodii Românești de D. Soga.
Tot joi sunt pregătite mai multe evenimente. Între orele 12.00 și 17.00, în foaierul Sălii Patria: expoziţie de kimono, atelier de caligrafie japoneză, atelier de Origami, atelier de cultura japoneză, aranjamente florale Ikebana şi fotografii în vestimentaţie japoneză „yukata”. În același timp, în piaţeta din fața Sălii Patria vor fi dansuri japoneze (Bon-odori), demonstrație de arte marțiale, prezentare de mâncare japoneză și suveniruri. 
Colaborarea dintre oraşul Braşov cu Musashino a început în 1992, când, la iniţiativa lui Daisuke Soga, orchestra Filarmonica din Braşov a fost invitată sa concerteze la Musahino. În 1993, prima delegaţie din Musahino a vizitat Braşovul, iar de atunci a început colaborarea dintre cele două primării.

Citiţi şi: 

BRAȘOV. Filarmonica deschide stagiunea cu un concert extraordinar


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare