BRAȘOV. Junii Brașovecheni vă așteaptă să defilați cu ei
Una dintre atracţiile principale ale celei de-a doua ediţii a Serbărilor Cetăţii, care a început aseară, este parada (pedestră, de data aceasta, cu doar trei căruțe) a Junilor Brașovecheni, ce va avea loc astăzi la prânz și la care sunt invitați brașovenii și turiștii nu doar să admire, ci să se alăture, dacă sunt îmbrăcați în port popular, indiferent din ce zonă entografică ar fi. Însoţiţi de fanfară, junii și ceilalți participanți la paradă vor porni la 12.30 din Piaţa Sfatului şi vor merge spre Cetățuia de pe Dealul Straja. Odată ajunşi pe Dealul Straja, evenimentul va fi deschis cu Hora Junilor, după care până la ora 20.00 vor avea loc concerte de muzică populară susţinute de ansambluri folclorice din judeţul Braşov, invitaţii speciali fiind interpreţii Elena Merişoreanu, Cătălin Doinaş şi Adina Roşca.
Citiți și:
BRAŞOV. Junii Braşovecheni vă invită la petrecere pe Dealul Straja
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.