BRAȘOV. Junii au vestit Nașterea Domnului și au făcut daruri copiilor
Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi a organizat sâmbătă, împreună cu Fundaţia Transilvania Expres, o serbare în străvechiul cartier Șchei, mai precis în Piaţa Unirii, – singurul cartier în care în acest an a fost împodobit un brad, în afară de Piața Sfatului, după cum a subliniat secretarul Uniunii, doctor în istorie Alexandru Stănescu. Serbarea numită „Moş Crăciun vine în Şchei” a adunat sute de copii şi părinţi în jurul bradului din piaţa care este locul simbolic de întâlnire pentru șcheieni. Junii , mai ales cei tineri, și un grup de seminariști au vestit Nașterea Domnului, încântându-i pe cei prezenți un concert de colinde tradiţionale românești. Serbarea a continuat cu venirea lui Moș Crăciun, unul foarte generos, cu sacul încărcat. 200 de copii au primit pachete consistente cu fructe, dulciuri și chiar zahăr, pungile fiind atât de pline că s-au și rupt unele sub greutatea darurilor. Inevitabil, s-a produs o mică învălmășeală, copiii, dar mai ales unii părinți neavând răbdare să stea la coadă pentru a ajunge în fața Moșului și a ajutoarelor sale. La serbare a fost prezent și primarul Brașovului, George Scripcaru, care le-a urat șcheienilor și celorlalți brașoveni să aibă parte de sărbători fericite, de sănătate și de prosperitate în noul an 2016. „Deja este al doilea an când organizăm această serbare, cu daruri pentru copii. Vrem să facem o tradiție din asta. Mulțumim Fundației Transilvania Expres și sponsorilor pentru sprijin! Trebuie doar să ne mai civilizăm puțin, să nu ne mai înghesuim la daruri”, a spus președintele Uniunii, Vasile Bideț.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.