Cultură

BRAŞOV. Iulia Vântur are numai cuvinte de laudă la adresa concurenţilor de la „Cerbul de Aur”

 

Încep emoţiile pentru concurenţii Festivalului Cerbul de Aur. În această seară, cei 18 artişti înscrişi în competiţie urcă pe uriaşa scenă din Piaţa Sfatului, pentru a interpreta una dintre melodiile din concurs. Tot astăzi, spectatorii şi telespectatorii se vor bucura de prezenţa Iuliei Vântur, care îşi intră în rolul de gazdă a serilor de concurs şi a Galei. Este seara în care, pe scena de la Braşov, îl vom vedea şi pe Gabriel Garko, invitat special al Festivalului.
Conform regulamentului, concurenţii au de interpretat câte o piesă proprie şi una românească, în original. Iulia Vântur a avut doar cuvinte de laudă la adresa concurenţilor, pornind de la calităţile vocale, până la atitudine.  
„Sunt emoţionată. A fost o surpriză foarte plăcută şi o bucurie pentru mine să primesc invitaţia Televiziunii Române de a prezenta festivalul. Am crescut uităndu-mă la Cerbul de Aur. Sunt foarte mulţi artişti care m-au încântat de-a lungul timpului”, a declarat Iulia Vântur, la conferinţa de presă. „Imediat ce am aflat, am sunat-o pe mama, ştiam că şi părinţii mei vor fi fost foarte încântaţi”.

Prima seară de concurs se va deschide cu celebra piesă românească „Of, inimioară”, în interpretarea lui Kelly Joyce din Franţa, prima în concurs, conform tragerii la sorţi de duminică, 26 august. „E prima oară când deschid o competiţie, mă rog să iasă bine”, a psus artista franceză la conferinţa de presă. „O să încerc să încălzesc publicul imediat ce urc pe scenă”, a mai spus Kelly. Ea va fi susţinută de familia sa, iar la Braşov, concurenta a venit şi cu bebeluşul de nouă luni.
Antonia Gigovska din Macedonia ne va cânta „Cât de frumoasă eşti”, urmată de Karl William Lund (Marea Britanie), cu piesa „Vino mai aproape”. 
Amaliya Margaryan (Armenia), Ovidiu Anton (România) şi Tiziana Camelin (Italia) vor interpreta, în prima seară de concurs: „Waiting for the sun”. 

Limba română le-a da unora mari bătăi de cap

Următoarea serie de piese româneşti îi are ca protagonişti pe John Karayiannis din Cipru, care va cânta „Timpul”, pe Inis Neziri din Albania cu „Dau viaţa mea pentru o iubire” şi pe Basti din San Marino, care a ales fără ezitare „Tu nu vezi cerul”. „Imediat ce am ascult această piesă, mi-am dat seama că mi se potriveşte”, a povestit Basti. „Am avut probleme cu pronunţia şi încă mai lucrez la asta”, a mai spus el. Pe de altă parte, Inis Neziri din Albania afirmă că dacă ar fi avut de ales şi ar fi putut schimba limba în care să cânte, nu ar fi făcut-o. „Aş fi păstrat limba română pentru că e foarte frumoasă şi trebuie respectată”, a declarat Inis Neziri.
Seara de concurs va continua cu piesele „Goodbye Philadelphia” în interpretarea belgianului Olivier Kaye, „Trouble maker” cântată de Omer Netzer din Israel şi „Mâinile sus” a Lidiei Isac din Republica Moldova.
„Iubirea schimbă tot” ne spune Jorge Gonzalez din Spania, admirator înflăcărat al Andrei, după cum a mărturisit la conferinţa de presă. Italianul Damiano Borgi intră în concurs cu piesa „Dincolo de nori”, iar irlandezul Ryan O’Shaughnessy, cu „Noi ne potrivim”, care i-a dat mari bătăi de cap. „Am încercat să aleg cel mai uşor cântec în limba română, dar s-a dovedit că nu e aşa. Să cânt în limba română a fost cea mai dificilă sarcină din acest an”, a declarat Ryan.
Dora Gaitanovici (România), Dinaya (Kazakhstan) şi Raluca Blejuşcă (România) vor închide concursul din prima seară, cu piesele „Reflection”, „Ljublju”, respectiv „Cântecul din noi”.

Cine susţine recitaluri

Este seara în care intră şi juriul în scenă. Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România) sunt cei vor decide câştigătorii ediţiei din acest an a Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur. 
Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25.000 de euro, şi cele trei premii de pe podium, la această ediţie aniversară, concurenţii mai mai au şansa de a câştiga unul dintre premiile speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti; Premiul Municipiului Braşov; Premiul Judeţului Braşov; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.
Seara nu se va închide fără a urmări recitalurile super vedetelor Amy Macdonald, Loredana şi Flavius & Linda Teodosiu Show Band.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button