BRAȘOV. Întâlnire cu personajele Disney și cu magia

Copiii brașoveni sunt invitați astăzi la un spectacol inedit și interactiv, „Mickey şi Magicianul” (adaptare după Clubul lui Mickey @Disney) – spectacol muzical de mascote şi personaje). Evenimentul are loc de la ora 18.00, la Sala Patria. „Mickey este cel mai îndrăgit personaj al copiilor, așa că adună în jurul lui o gașcă pusă pe distracție. Mickey și Magicianul este un elogiu adus copilăriei, o evadare din cotidian și o invitație spre o lume plină de zâmbete. Prietenii lui Mickey (Minnie, Donald, Daisy, Goofy și Pluto) vin la tine în oraș pentru a se împrieteni cu toți copiii dornici de aventură și pentru a serba ziua prietenului lor Mickey. Clubul veseliei se întrunește cu scop educativ, dar nici distracția nu e pusă pe plan secundar. În cadrul spectacolului muzical, copiii vor învăța cum să facă un tort, vor afla secretele unor trucuri de magie, vor cânta și dansa fără inhibiții și vor crea muzică alături de un DJ în devenire. Spectacolul se anunță unul plin de surprize, în cadrul căruia copiii au ocazia să devină magicieni în miniatură, experiementand trucuri năstrușnice alături de invitatul-surpriză al găștii: super Magicianul care vine la petrecere cu un invitat surpriză… oare cine o fi?”, spun organizatorii.
Distribuţia: prezentator, Mickey, Minnie, Donald, Daisy, Goofy, Pluto, Magician, Scenariul: Ionela Petri. Regie şi scenografie: Diana Bathory, Coregrafie: Oana Nemeth, Decoruri: Florin Suciu, Producător: Golden Party. Durata spectacolului: 60 minute. Spectacol pentru audienţă: preşcolari (2-7 ani) şi şcolari (8-12 ani). Biletele se găsesc online pe site-ul BLT.ro sau se pot procura de la Sala Patria Braşov. Preţ bilete: Categoria I-55 lei; Categoria II-39 lei; Categoria III-29 lei. Un bilet este valabil pentru o singură persoană. Toți participanţii la spectacol, adulţi şi copii, trebuie să cumpere bilet, indiferent de vârstă. Intrarea se face cu circa 50 de minute înainte de începerea spectacolului, pentru că acesta va fi filmat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

