Cultură

BRAŞOV. Întâlnire caldă cu poetul şi omul Mihai Eminescu

 

Versul lui Marin Sorescu, „Eminescu n-a existat” dă titlu unui spectacol interactiv şi inedit, creat de Anamaria Guguian, Petra Binder și Michael Acker, care va avea trei reprezentaţii într-un spaţiu alternativ – Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov. Una are loc astăzi, celelalte vor fi duminică, chiar de ziua poetului, şi pe 19 ianuarie, toate fiind de la ora 19.00. Intrarea este liberă, în limita a 30 de persoane. Reprezentaţia va avea o durată de aproximativ 60 de minute. Evenimentul este organizat de Fundaţia Comunitară Braşov, care evidenţiază însă ca factor activ comunitatea braşoveană, cu sprijinul Agenţiei Metropolitane Braşov şi al instituţiei-gazdă.

Titlul spectacolului este inspirat din poezia „Trebuiau să poarte un nume”, scrisă de Marin Sorescu și dedicată lui Eminescu – sărbătorit la aniversarea naşterii – 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale.
   
Ne-am dorit să construim un spectacol performance cu poezie, dans și muzică pornind de la opera poetică eminesciană. Spațiul desfășurării spectacolului este fi unul alternativ, la fel și abordarea. Vor exista trei performeri. Urmărim să îl citim pe Eminescu într-o cheie contemporană. În spectacol, privitorul va fi condus prin întreg universul eminescian, de la cele mai cunoscute texte, până la versurile mai tăinuite, greu de găsit și puțin recitate. Vom folosi muzica și dansul pentru a interpreta poezia lui Eminescu și pentru a o împărtăși publicului într-o manieră neconvențională. Dorim să comunicăm. Subiectul este Eminescu. Va fi un dialog între dans, muzică, text și public, care împreună vor crea performance-ul.
Scopul nostru este în principal educațional. Ne dorim să apropiem oamenii de poezia lui Eminescu. Deși în timpul studiilor cu toții l-am cunoscut pe poetul nepereche, întâlnirea a fost una academică, poate rece și distantă. Spectacolul „Eminescu nu a existat” își propune să facă cunoștință publicului cu omul Eminescu, o întânire mai personală și mai caldă. Dorim să scoatem la lumină ceea ce noi considerăm ceva autentic românesc, marcant pentru cultura națională și care merită din partea noastră, a tuturor, asumare şi evidențierea unor texte poetice mai puțin cunoscute ale lui Eminescu, prin intermediul unui spectacol performance alternativ. Ne propunem să apropiem publicul brașovean de opera eminesciană prin implicarea directă a acestuia în spectacol”, afirmă iniţiatorii.

Beneficiarii spectacolului fac parte din mai multe categorii de vârste, deoarece spectacolul răspunde la o problemă general valabilă (pierderea interesului față de poetul național), având ca scop implicarea fiecărui participant indiferent de vârstă: liceenii și studenții care sunt în momentul în care își formează o părere, un gust literar și dezvoltă o relație cu poezia, și în mod specific cu poezia eminesciană; persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani, oameni interesați și iubitori de cultură, persoane care frecventează spectacole de teatru, concerte și evenimente de artă contemporană în general; persoanele care au peste 50 de ani, care nu s-au mai întâlnit până acum cu o astfel de abordare, dar care prin pasiunea lor pentru poezia românească pot fi atrași către acest spectacol performativ. Aceștia pot fi oameni care au deja o relație profundă cu universul eminescian și care se pot bucura de o nouă abordare a operei poetului.
Spectacolul este interactiv, iar participanții vor provoca artiștii și artiștii vor provoca publicul. „Astfel vom crea o comunicare spontană în jurul poeziei lui Eminescu. Spectatorii vor fi plimbați prin spațiul performativ, vor fi invitați să participe direct la spectacol prin diferite procedee de improvizație lansate de artiști”, mai spun organizatorii.

Pregătirea spectacolului s-a făcut în patru etape. Prima (1-25 noiembrie) a fost de cercetare, alegerea textelor, a spațiului, crearea „poveștii” spectacolului. A doua etapă (25 noiembrie- 12 ianuarie) a fost împărțită în mai multe întâlniri și a presupus repetițiile. A treia  etapă (15 decembrie – 13 ianuarie) a presupus promovarea spectacolelor și repetițiile generale. Dar după desfășurarea spectacolelor, a cincea etapă (13-27 ianuarie) presupune feedback-ul participanților (crearea unui chestionar pe care îl vor trimite ulterior pe e-mail).
„Participanții vor aprecia sau nu spectacolul, dar cert este că pe durata spectacolului, aceștia se vor fi apropiat de universul eminescian, într-un fel cu totul nou”, sunt convinşi cei care au lansat invitaţia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button