Cultură

BRAȘOV. În România ca în Republica Dominicană

  • Modesta Peralta Sosa_199294.jpg
  • 9_30.jpg
 

Modesta Peralta Sosa, o tânără originară din Republica Dominicană, actualmente stabilită la Braşov, va susține astăzi o prezentare despre ţara insulară din Arhipelagul Caraibelor. Evenimentul va avea loc în Mansarda Casei Baiulescu, de la ora 17.00. Ea este unul din cei mai activi membri ai Centrului de Informare a Străinilor din Braşov. Modesta a venit în România pentru a se căsători cu un braşovean, pe care l-a cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. „Am o prietenă la New York, căsătorită tot cu un român. Prietenul lui m-a văzut în poze, a întrebat de mine şi  ne-am cunoscut apoi chiar la New York, în vizită la prietenii respectivi. Am decis că e mai bine să venim la el acasă”. Spune că a remarcat în România căldura dintre membrii unei familii, lucru care se întâmplă şi în Republica Dominicană, spre deosebire de ţări precum Statele Unite, unde, „relaţiile interumane sunt mult mai reci”. Modesta vă va spune multe despre ţara ei, care „este cea mai frumoasă din lume”, pentru că „are fructe, are plajă şi muzică”, iar dansurile favorite ale dominicanilor sunt salsa, merengue şi bachata.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button