Cultură

BRAȘOV. Imagini pentru posteritate

 

„Viaţa de zi cu zi în Berlin. Fotografii 1919-1933”, de Willy Römer, este expoziţie ce mai poate fi vizitată, dacă nu ați ajuns deja,  până duminică inclusiv la Muzeul de Artă Braşov, evenimentul fiind organizat de Centrul Cultural German. Willy Römer şi-a început ucenicia în 1903, într-una dintre primele agenţii germane de presă, Illustrations-Gesellschaft din Berlin; au urmat diferite stagii de pregătire fotografică în Berlin şi Paris. Opera lui a fost realizată în perioada 1905 şi 1935, atingând maxima dezvoltare între 1919 şi 1929. Subiectul investigaţiilor sale era Berlinul ca oraş mare, într-o perioadă a marilor revoluţii, nu doar în politică. Zgârie-norii din oţel şi sticlă tocmai apăruseră lângă străduţe şi curţi medievale, meseriile arhaice începuseră să convieţuiască laolaltă cu producţia de masă, aşa cum căruţa, tramvaiul şi automobilul îşi făceau concurenţă reciproc. În calitate de cronicar, Römer a înregistrat aceste impresii pentru posteritate, astfel încât să ne putem face astăzi o imagine fidelă despre perioada interbelică, despre cât de multe lucruri se petreceau în stradă. El a documentat multe meşteşuguri, fiind conştient că acestea sunt destinate dispariției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button