Cultură

BRAȘOV. Gong inaugural și la Teatrul „Sică Alexandrescu”

 

Duminică, 11 septembrie, de la ora 19.00, o nouă stagiune va începe la Teatrul „Sică Alexandrescu”, piesa de deschidere fiind „Fluturii sunt liberi”, de Leonard Gershe, în regia lui Ion Mircioagă. Un text de fină analiză psihologică despre trecerea de la adolescenţă la maturitate, despre relaţiile dintre copii şi părinţi. În distribuţie îi veţi întâlni pe Vlad Pavel (în rolul lui Don), Simona Pop (în rolul lui Jill), Bianca Zurovski (în rolul d-nei Baker) şi Bogdan Nechifor (în rolul lui Ralph).
„Ne propunem o stagiune plină de evenimente. Vom începe mai întâi cu o nouă premieră ce va avea loc în luna noiembrie, un spectacol sub semnătura regizorului Claudiu Goga. Va urma apoi, cea de-a XXVII-a ediţie a mult aşteptatului festival organizat de către Teatrul «Sică Alexandrescu», Festivalul de Dramaturgie Contemporană. Totodată, toamna teatrală înseamnă pentru trupa TSA şi participarea la o serie de festivaluri importante. Este o dovadă că spectacolele teatrului braşovean sunt apreciate de către specialişti şi lumea teatrală. Aşadar, vom fi prezenţi la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti, Festivalul Zile si Nopţi de Teatru la Brăila (organizat de Teatrul „Maria Filotti”), FESTin pe Bulevard (organizat de Teatrul „Nottara”)”, au declarat reprezentanţii Teatrului „Sică Alexandrescu”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button