BRAŞOV. Gaudeamus Quartet, în recital la „Patria”
Sala Patria – Sala Muzicii de cameră găzduieşte miercuri seară un recital susţinut de „Gaudeamus” Quartet de la Filarmonica Braşov. Cvartetul Gaudeamus este format din Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara a II-a, Leona Varvarichi – viola, Ştefan Neagoe – violoncel.
În programul recitalului care începe la ora 18.30: F. Mendelssohn-Bartholdy – Trei piese op.81, Cvartetul de coarde op. 44 nr. 2.
Preţul biletelor este de 20 lei (10 lei reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari). Acestea pot fi procurate astăzi, în intervalul 16.00-18.00, iar mâine, între orele 12.00 şi 15.00 şi cu o oră înaintea recitalului, de la casiera Sălii Patria.
30 de ani de activitate
Cvartetul de coarde Gaudeamus a luat fiinţă în anul 1987, sub îndrumarea maestrului Dan Prelipcean, membru al renumitului cvartet Voces. Au apărut pentru prima dată la Braşov în cadrul Festivalului muzicii de cameră – Concursul de interpretare pentru cvartete studenţeşti (ed. a XIX-a, 1988), unde au obţinut Premiul I. După terminarea studiilor universitare au ocupat, prin concurs, posturile de soliști concertiști ai Filarmonicii Brașov.
Artiştii cvartetului s-au perfecţionat la cursuri de măiestrie din Marea Britanie cu Hugh Maguire (prim violonist al Cvartetului Allegri) şi cu membri ai Cvartetului Alban Berg. De asemenea, au lucrat la Salzburg cu Walter Levin (prim violonistul Cvartetului La Salle), la Londra cu membri ai Cvartetului Amadeus şi cu Milan Skampa (membru al Cvartetului Smetana). Au fost invitați, pentru două sezoane consecutive, Cvartet în rezidență, să susțină concerte săptămânale, în perioada februarie-martie 1997 și 1998 la Jubilee Hall, Aldeburgh, UK .
Palmaresul Cvartetului Gaudeamus include: Premiul Special al Juriului la Concursul Internaţional de Cvartete de coarde Mozart – Salzburg, Austria (1995), Premiul al II-lea la Concursul Internaţional de Muzică de Cameră V. Bellini – Caltanisseta, Sicilia, Italia (1995), Marele Premiu Rovere d’Oro la Concursul Internaţional de Muzică de Cameră – San Bartolomeo al Mare, Italia (2000).
Repertoriul cvartetului este impresionant, cuprinzând peste 200 de lucrări din creaţia lui George Enescu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Pascal Bentoiu, Vasile Spătărelu, Wilhelm Berger, Ulpiu Vlad, Adrian Iorgulescu, Vasile Herman, Theodor Grigoriu, Joseph Haydn, W. A. Mozart, Ludwig van Beethoven, Luigi Boccherini, Franz Schubert, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, Edvard Grieg, Bedrich Smetana, Antonin Dvorak, Maurice Ravel, Claude Debussy, Bela Bartok, Dmitri Şostakovici ș. a.
Cvartetul Gaudeamus se numără printre puținele formații care au reușit să interpreteze Integrala cvartetelor de coarde de Beethoven (la Iași, Brașov și Genova).
Cvartetul a concertat atât pe scenele din România, cât și din străinătate: Marea Britanie, Rusia, Republica Moldova, Germania, Austria, Belgia, Franţa, Olanda, Italia, Japonia, Spania, Turcia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Cipru, Ungaria şi Polonia.
Au realizat înregistrări audio (pe CD) şi la televiziuni, cum ar fi TVR, RAI, Tv Rusia şi la Tv Moldova.
„Gaudeamus este un grup cu o grozavă imaginaţie şi iniţiativă. Am fost impresionat de profesionalismul şi integritatea lor, sunt încrezător în succesul lor” (Dr. Hugh Maguire, Advanced Musical Studies Britten-Pears School of Aldeburgh, Marea Britanie).
„A fost o plăcere să-i ascult. Am fost impresionat de seriozitatea cu care abordează lucrările de muzică de cameră, de abilităţile tehnice şi muzicale, şi de felul concentrat în care interpretează opere ale diferiţilor compozitori” (Thomas Kakuska, Cvartetul Alban Berg).
„Tenacitatea, disciplina şi exerciţiul şi-au arătat rezultatele şi acum cvartetul Gaudeamus este fără îndoială unul dintre cele mai bune grupuri de interpretare artistică” (Dan Prelipcean, Cvartetul Voces).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.