Cultură

BRAȘOV. „Flautul fermecat” răsună la Operă

 

După recitaluri la Sala Patria și la Casa Mureșenilor, a doua ediție a Festivalului W.A. Mozart de la Brașov ajunge sâmbătă la spectacolele „mari” de la Opera Brașov. De la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opera „Flautul fermecat” de W.A. Mozart.

Operă-basm, dar și operă cu idei filosofice profunde și puternic moralizatoare, „Flautul fermecat” a produs o schimbare în ceea ce privește concepția și, mai ales, percepția asupra genului liric. Drumul către adevăr, curaj, iubire, prietenie, autodepășire, stăpânire de sine sunt coordonatele pe care le-au urmărit compozitorul W.A. Mozart și libretistul Emmanuel Schikaneder când au creat această minunată operă ce nu lipsește din repertoriul teatrelor lirice din întreaga lume. Combinația dintre real şi fantastic, bine şi rău, liric şi burlesc, obişnuit şi exotic sunt redate în pagini muzicale de o strălucire aparte ce au dăinuit peste secole, înscriind opera „Flautul fermecat” în panoplia capodoperelor.

În distribuție: Nicoleta Chirilă (Regina Nopții), Filip Panait – București (Sarastro), Liviu Iftene (Tamino), Maria Petcu-Catrina (Pamina), Nicolae Zaharia (Papageno), Corina Klein (Papagena), Mugurel Oancea (Monostatos), Cristina Radu – debut (Doamna 1), Carmen Topciu (Doamna 2), Gabriela Hazarian (Doamna 3), Aurel Aron (Preot 1), Marian Rește (Preot 2), Andreea Gurguiatu (Copil1), Anca Manea (Copil 2), Andromeda Nemeș (Copil 3), Irinel Felea, Dan Ionescu (Oameni în armură). Își dau concursul Corul și Orchestra Operei Brașov.

La pupitrul dirijoral se va afla Leonard Boga. Regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea, iar scenografia de Rodica Garștea. Dirijor cor: Ciprian Țuțu.

Preț bilete: 30 lei; 20 lei. Biletele se găsesc la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380, astăzi, între orele 10 și 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului  (în cazul în care mai sunt bilete disponibile).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare