Cultură

BRAȘOV. Final de săptămână cu două operete îndrăgite

 

Luna operetei continuă la Opera Braşov astăzi, de la ora 18.30, cu „Văduva veselă”, de Fr. Lehar. Emoţionanta poveste de dragoste a frumoasei Hanna Glavary şi a locotenentului Danillo a văzut prima dată lumina rampei în anul 1905, tot într-o lună de decembrie, la Theater an der Wien. În anul următor se juca la Berlin şi Hanovra, apoi au fost programate reprezentaţii la Londra şi Paris. Din distribuţia spectacolului fac parte: Simona Mărcan, Alexandru Aghenie, Ştefan Schuller, Nicoleta Chirilă, Mihai Irimia, Lorand Cristian, Marian Reşte, Nicolae Zaharia, Cristina Roşu, Paul Tomescu, Mihaela Pleşa, Mariana Tomescu, Florin Grama, Cristian Dicu. Invitată specială la va fi solista Operei Braşov, Gabriela Hazarian, întruchipând-o pe Marlene Dietrich. Solişti balet: Ramona Mezei şi Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Dorel Munteanu, iar regia artistică a spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Preţul biletelor este de 30 de lei, respectiv 20 de lei redus.

Duminică, de la aceeaşi oră, va putea fi vizionată o altă capodoperă din seria îndrăgitelor operete, este vorba de „Liliacul”, pe muzica inegalabilului J. Strauss. Acţiunea acestei operete se petrece la Viena, într-o noapte de Revelion. Doctorul Falke pregăteşte o farsă prietenului său Gabriel Eisenstein, intitulată „Răzbunarea liliacului“. Din distribuţie fac parte: Cristina Radu, Cosmin Marcovici (Opera Naţională Română Iaşi), Lăcrămioara Schuller, Liviu Iftene, Adrian Mărcan, Asineta Răducan, Mugurel Oancea, Cristina Rotundu, Dan Popescu, Lorand Cristian, Marcel Zănescu. Invitată la Balul Prințului Orlovski este binecunoscuta şi apreciata soprană Daniela Vlădescu. Alături de ea, o surpriză specială care va fi dezvăluită publicului abia în seara evenimentului. La conducerea orchestrei Operei Braşov, duminică seara, se va afla tot experimentatul dirijor Dorel Munteanu. Regia spectacolului, versiunea textului, concepţia scenografică, mişcarea scenică şi light-design-ul acestui spectacol poartă semnătura lui Alice Barb. Preţul biletelor este acelaşi ca şi la spectacolul de vineri seară. Biletele se vând la sediul Operei Braşov (str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380), de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00 sau cu o oră înainte de începerea spectacolelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button