Cultură

BRAȘOV. Film, muzică, psihoterapie, emoție, dans – totul cu acces gratuit

  • afect.jpeg
  • afect-psiholoc.jpg
 

A doua ediție AFECT — festival imperfect, primul astfel de eveniment dedicat educației emoționale și sănătății mintale din România, are loc la Brașov în până duminică, 21 august 2022. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuită. AFECT este organizat de Fundația Hera și își propune să crească nivelul de conștientizare în ceea ce privește nevoia de educație emoțională la nivel social. Creșterea numărului de povești cu teme psihologice este calea către reducerea stigmatizării asociate cu domeniile psihologiei și psihoterapiei și duce la o înțelegere mai profundă de sine, cu compasiune și onestitate.

Festivalul se desfășoară pe parcursul a cinci zile, fiecare dintre acestea având o tematică specifică. Pentru anul acesta, temele alese sunt: anxietatea, depresia, trauma, dependența, cuplul cu copii. Evenimentele se întâmplă în mai multe locuri din Brașov: AFI Brașov, Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu, Piața Sfatului, Căsuța HERA, Hotel Kronwell.

Filmele, dezbaterile cu specialiști din domeniul sănătății mintale și nu numai, concertele și dialogurile dintre public și artiștii care vor concerta se vor desfășura pe terasa AFI Brașov.

Experimentează virtual efectele consumului de alcool și droguri 

Elementul de noutate al acestui an este PsihoLoc, un proiect cu susținerea Colegiului Psihologilor Brașov, care va fi deschis în interiorul mall-ului pe toată perioada festivalului, într-un spațiu comercial situat la etajul 1, în intervalul orar 10.00-22.00.

În fiecare dintre zile, PsihoLoc va găzdui ateliere pentru copii, cu sprijinul Școlii Speciale Brașov. De asemenea, vor exista acțiuni de educare, informare, conștientizare asupra consumului de alcool și droguri și a riscurilor asociate. Vor putea fi experimentate efectele provocate de consumul de alcool și droguri cu ajutorul unor ochelari speciali (prin susținerea Agenției Naționale Anti-Drog Brașov). Pe toată perioada se vor desfășura campanii de informare cu privire la sprijinul acordat femeilor abuzate, referitoare la activitatea Fundației Salvați Copiii Brașov. Tot în cadrul PsihoLoc, Colegiul Psihologilor, filiala Brașov, va asigura permanență pe parcursul festivalului, prin psihologi afiliați, oferind informații persoanelor care se pregătesc sau își doresc să urmeze o carieră în domeniu.

Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu va găzdui dialogul despre emoții cu actorii Rodica Mandache și Marius Manole, precum și piesa de teatru „Doi pe o bancă”, de Aleksandr Ghelman, regia și scenografia Boris Melinti. Actori: Simona Pop și Demis Muraru.

Piața Sfatului se va transforma într-o scenă ad-hoc, prin care emoția se va transpune în dans, ca formă de conștientizare și manifestare a trăirilor și senzațiilor corporale, cu concursul școlilor de salsa din Brașov.

În plus față de programul primei ediții, publicul va putea participa la numeroase ateliere practice conduse de facilitatori români și străini. Acestea se vor desfășura la Căsuța HERA și Hotel Kronwell și vor avea în vedere lucrul cu trauma prin diverse metode, parenting, cuplu.

Dintre invitați: Ion Duvac, Diana Vasile, Otilia Mantelers, Petronela Rotar, Marc Itzler, Fiona Soma, Teodora Buzoianu, Adrian Beu, Andreea Neagu, Arina Anghel, Costin Anastasiu, Radu Țenter, Rodica Mandache, Marius Manole, Dragoș Dimitriu, Valentin Mureșan, Mariela Pavalache, Ana-Maria Cazan. Trupe: Taxi, The Mono Jacks, Jurjak, Omul cu șobolani.

De asemenea, ediția a doua a festivalului lansează Premiile AFECT. În competiție au fost înscrise companiile partenere care au acceptat provocarea de a implementa un program pentru creșterea nivelurilor de satisfacție, motivație și angajament la locul de muncă, conceput de echipa HERA și aplicat cu suportul Universității Transilvania din Brașov — Facultatea de Psihologie și Științele Educației, prin studenți masteranzi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button