BRAŞOV. Filarmonica pregăteşte o „deschidere fabuloasă” a stagiunii 2017/2018

După concertul din Piaţa Sfatului, parte componentă a Festivalului Internaţional „George Enescu” susţinut împreună cu Ansamblul Muzsikas din Budapesta, la începutul lunii, Filarmonica Braşov se află în această perioadă într-o febrilă pregătire a stagiunii de concerte 2017-2018. Joia viitoare, la Sala Patria, va avea loc „deschiderea fabuloasă”, ne asigură muzicologul dr. Petre-Marcel Vârlan, colaborator al instituţiei de spectacole, care ne-a oferit şi vă oferă dvs., publicului meloman, şi textul-invitaţie de mai jos:

„Pentru că primul concert al stagiunii 2017-2018 a Filarmonicii braşovene va cuprinde două capodopere ale Titanului din Bonn, vă propun câteva meditaţii pe marginea concepţiei despre viaţă, lume şi muzică a lui Ludwig van Beethoven, meditaţii care se constituie în argumente pentru a fi prezenţi în sala de concerte Patria.
Arta adevărată este neperisabilă – credea compozitorul –, iar artistul găseşte profundă delectare în marea creaţie a geniului. S-ar putea spune: iată un crez aproape banal, prin firescul ideii, confirmată prin tot ceea ce preferăm – ca frumos artistic – şi nu numai în muzică: ne întoarcem iară şi iară la J. S. Bach, A. Vivaldi, G. F. Haendel, Mozart, Haydn, Schubert, Schumann, Brahms, Verdi şi atâţia alţii care ne fac minunate clipele libere. O idee banală azi, dar revoluţionând gândirea începutului de sec. XIX.
Acum este timpul să ne reîntoarcem la Beethoven, ca la un Voltaire al ideilor muzicale, ca la un Michelangelo al volumului sonor, ca la un Da Vinci al culorilor pânzei de sunete, ca la noi acasă, acolo unde ne regăsim cu fiinţele ce ne alcătuiesc – fizică şi spirituală – reunite într-un întreg inseparabil.
Pentru Beethoven, muzica nu era doar manifestarea frumosului, a artei, pentru el era asemănătoare religiei. El se simțea ca un pontif, dar şi ca un profet, un înaintevăzător. Poate că toată nefericirea relaţiilor sale sociale a fost doar un motiv şi un context propice pentru a se adânci tot mai profund în sine, în filosofie, în înţelepciune, adică în muzică.
Beethoven era convins că muzica cuprinde şi exprimă mult mai mult decât pot cuvintele să o facă. Într-un efort suprem, de gândire muzicală şi îndemn aproape mesianic, el alătură cuvântul muzicii simfoniei – un gen prin excelenţă instrumental –, pentru a face mesajul mult mai pătrunzător, mai uşor de transmis, de primit şi de înţeles.
Şi efortul făcut era considerabil. Pentru că el nu scria muzică pe orice text; trebuia ca acel text să-l incite, să conţină ceva moral, nu să fie frivol, doar de suprafaţă. Iar cu versurile lui Schiller, folosite în Simfonia a 9-a – constituite în celebra Odă a bucuriei –, lucrurile sunt şi mai complicate. Beethoven afirma că «poemele lui Schiller sunt dificile pentru a fi puse pe muzică. Compozitorul trebuie să fie capabil să se ridice mult deasupra poetului. Cine poate face asta în cazul lui Schiller?». Şi iată că Beethoven a îndrăznit, cu un rezultat uluitor.
Pe de altă parte, fugato-ul în Simfonia a 9-a reprezintă un alt aspect surprinzător pentru compozitor, care considera că formalismul contrapunctic al fugii înăbuşă emoţia şi capacitatea muzicală de a o exprima. Cu atât mai incitantă este introducerea nu doar a unei fugi de tehnică oarecum comună, ci a unei duble fugi în ultima parte a Simfoniei a 9-a. Putem considera oare un gest suprem de temeritate şi de artă muzicală, din partea lui Beethoven, de a transforma – ceea ce acesta aprecia, fuga, într-o mare măsură întemeiat, că atenuează expresivitatea afectiv-emoţională – într-un mijloc de stimulare a acesteia? Şi tocmai într-o lucrare în care mesajul trebuia să fie formulat cu o claritate de cristal, cu forţă şi bine înţeles? Concertul de deschidere a stagiunii 2017-2018 pune exact această problemă publicului meloman braşovean. Descoperirea soluţiei beethoveniene este, credem, unul dintre temeiurile pentru care vă invit în sala de concerte: să pătrundem, prin muzica lui Beethoven, simţirea sa, gândirea sa şi marile idealuri care l-au animat şi în care credem şi noi, încă şi azi.
În plus, veţi asculta în această simfonie un Adagio molto e cantabile senzaţional, cu o cantilenă atât de senină şi de plină de iubire cum n-aţi mai auzit undeva vreodată. Iubirea – cea vulgară – cuprinde şi durere, şi regret, speranţe şi deziluzii, aşteptări şi temeri. Aici, veţi trăi cu ajutorul muzicii o iubire fără durere, fără regret, fără nuanţe vulgare, sexuale, ci o iubire care se apropie de Iubirea divină, cea împărtăşită pentru toată Creaţia, deopotrivă, şi pe care audiind-o o veţi simţi şi dumneavoastră, din fotoliul de concert. Sufletul vă va fi pătruns de acest sunet al Iubirii Absolute, nepătate şi luminoase.
Beethoven nu făcea concesii: nici moravurilor, nici politicii, nici convenienţelor sociale, nici frivolităţii, superficialităţii. El afirma că «Lumea este un rege și, ca un rege, aceasta dorește lingușirea în schimbul favoarei». Dar el refuza să recunoască statutul de rege al Lumii, pentru că – tot Beethoven credea – «adevărata artă este egoistă și şireată – nu se va supune mucegaiului lingușirii».
Din Slava în care se află, Beethoven ne priveşte, poate puţin ironic, dar şi cu multă iubire, şi poate că şi acum îi mai „scapă un oftat involuntar”, pentru că – acelaşi poate – nu suntem pe deplin încredinţaţi, cu toţii, că «muzica este o mai mare revelație decât toată înțelepciunea și filosofia» – cum o considera el –, minunata frumuseţe divină întrupată sonor aici, pe Pământ.
Nu în ultimul rând, vă invit să descoperiţi interpretarea creaţiilor beethoveniene Simfonia a 9-a şi Concertul pentru pian nr. 5 (Imperialul), sub bagheta unui important dirijor, Daisuke Soga (Japonia), care este şi un compozitor apreciat, cu ajutorul pianistului Eduard Kunz şi a soliştilor vocali, toţi cu biografii artistice impresionante, care vor da viaţă – alături de corul Filarmonicii din Târgu-Mureş (pregătit de dirijorul Vasile Cazan) şi de instrumentiştii Filarmonicii Braşov – acestor opusuri grandioase, în seara de joi, 28 septembrie 2017, la orele 19:00, în sala Patria”.