Cultură

BRAŞOV. Festivalul Mozart, la 260 de ani de la naşterea geniului

 

În acest an se împlinesc 260 de ani de la naşterea genialului W.A. Mozart. Un an special, pe care Opera Braşov îl va aniversa într-un mod special. Cea de-a doua ediţie a Festivalului Mozart, derulat pe parcursul acestei luni, va aduce în faţa spectatorilor 14 evenimente, în total, (recitaluri la Muzeul Casa Mureşenilor, concerte simfonice, opere, spectacol de balet etc) cu invitaţi de înaltă ţinută, dar şi cu premiere. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov şi al Consiliului Local Braşov.

Kamerata Kronstadt deschide Festivalul W.A. Mozart, miercuri, 3 februarie, de la ora 19.00, la Sala Patria din Braşov, cu un Concert „100% Mozart”. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Oroşanu, iar invitat va fi violonistul Gabriel Croitoru. În program sunt Simfonia nr. 2, k.17, Simfonia nr. 4, k.19, Adagio&Fugue k.546, Concertul pentru vioară nr. 5, k.219.
Atracţia spectacolului va fi nu doar programul mozartian, ci şi vioara maestrului George Enescu, pe care va cânta Gabriel Croitoru.

Daniela Nane va fi lângă „Pianul cu poeme”

Următorul eveniment programat este „Flautul fermecat”, în 6 februarie, în Sala Operei, de la 18.30. Spectacolul a fost prezentat în premieră în cadrul Festivalului de Operă, Operetă şi Balet din 2015, şi-i va aduce în faţa braşovenilor pe artişti ai Operei, dar şi pe Filip Panait, din Bucureşti. De asemenea, spectacolul va fi unul de debut pentru soprana Cristina Radu. Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei.
Tot în Sala Operei, de la 18.30, dar în 12 februarie, va avea loc un recital de muzică şi poezie. „Pianul cu poeme” o va aduce în faţa braşovenilor pe actriţa Daniela Nana. La pian se va afla Ioana Maria Lupaşcu. Preţul biletelor este de 10 lei.

Tatăl şi fiul, la Patria

Un alt eveniment de înaltă ţinută va fi prezentat în 13 februarie, de la ora 18.30, la Sala Patria. Este vorba despre un concert simfonic extraordinar condus de maestrul dirijor Ilarion Ionescu Galaţi, iar solist va fi fiul său, violonistul Florin Ionescu Galaţi. „În program vor fi trei opusuri. Simfonia I, scrisă de Mozart la 7 ani şi jumătate, Concertul nr 3 pentru vioară şi orchestră, scrisă spre mijlocul vieţii, şi Simfonia 40, lucrare scrisă spre sfârşitul vieţii. Dincolo de aceasta, însă vreau să subliniez evoluţia impresionantă a Orchestrei Operei. Eu am venit în Braşov prin 1968 şi atunci la un spectacol de Mozart am lucrat mult pentru a suna mozartian. Astăzi, Orchestra este incomparabil mai bună şi este un eveniment pe care braşovenii nu ar trebui să-l rateze, pentru că este interesant să vezi o orchestră de Operă cântând un concert simfonic”, a explicat renumitul dirijor. Biletele costă 30 de lei.
Duminică, 14 februarie, de la ora 17.00, în Sala Operei va fi prezentat spectacolul de balet „Les petits riens”.

Premiera „Amadeus”, cu actori şi solişti de Operă

În 20 februarie, în Sala Operei, braşovenii sunt aşteptaţi la o altfel de premieră. Mai exact una în care actori şi solişti de Operă îşi vor da mâna pentru a pune în scenă „Amadeus”, de Peter Shaffer. „Pe scena Operei vor fi actorii Marius Bodochi, care îl va interpreta pe Salieri şi Răzvan Oprea (Mozart), de la Teatrul Naţional Bucureşti. Alături de ei vor fi cinci solişti ai Operei Braşov, iar suportul muzical este asigurat de Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii, scenografia este realizată de Rodica Garştea, iar dirijor este Ciprian Teodoraşcu. Este o piesă de teatru adaptată după filmul «Amadeus»”, a explicat Ovidiu Mezei, care se va afla şi la pian în acest spectacol. Biletele costă 20 şi 30 de lei.

„Nunta lui Figaro”, în „haine” noi

Festivalul Mozart va lua sfârşit în 27 februarie, după prezentarea spectacolului „Nunta lui Figaro” – reprezentaţie care a fost prezentată, cu mare succes, de artiştii braşoveni timp de cinci ani la Salzburg, Austria. „Este unul dintre cele mai vechi spectacole, premiera a fost în 1997. Pentru acest eveniment, spectacolul va fi prezentat în decoruri şi costume noi, pentru a pune în valoare personalităţi, solişti ai Operei etc”, a mai spus Ovidiu Mezei. Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare