BRAȘOV. Festivalul Filmului Francez
Cinefilii, mai ales cei francofili, sunt așteptați astăzi şi mâine, la Cinemateca Patria. Alianţa Franceză Braşov şi instituția-gazdă organizează Festivalul Filmului Francez, eveniment care cuprinde patru secţiuni distincte: Competiţia tinerilor regizori francezi, Săptămâna Cahiers du Cinéma, dedicată celebrei reviste, Panorama filmelor franceze care au întâmpinat un succes din partea criticilor şi publicului, precum şi Retrospectiva consacrată regizoarei Lucile Hadžihalilović. Tema acestei ediţii este muzica. În cele două zile vor fi proiectate patru filme, toate sunt în versiunea lor originală şi au subtitrare în limba română. Intrarea este liberă, în limita celor 72 de locuri disponibile. Accesul în sală va fi permis până la ora 17.45, respectiv 19.45.
Program filme
– Luni, 7 noiembrie: ora 18.00 – Les deux amis (2015), Louis Garrel; ora 20.00 – Les Parapluies de Cherbourg (1964), Jacques Demy.
– Marţi, 8 noiembrie: ora 18.00 – Le Nouveau (2015), Rudy Rosenberg; ora 20.00 À peine j’ouvre les yeux (2015), Leyla Bouzid.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.