BRAŞOV. Festivalul de Dramaturgie Contemporană a devenit internaţional
Citiţi şi:
BRAȘOV. Bilete gratis la teatru, dacă mergi cu „RAT-ul”
„Karamazovii”, spectacol adus de Teatrul Mic, din Bucureşti, este cel care deschide, în această seară, de la ora 19.00, Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană.
La cea de-a XXVIII-a ediţie a evenimentului, prima internaţională, organizatorii anunţă că vor fi 10 seri cu reprezentaţii de înaltă ţinută, intre care opt în concurs, aduse de trupe de teatru din ţară, dar şi din Franţa, Marea Britanie, Ungaria, pentru care se asigură subtitrare, şi Republica Moldova. Pentru majoritatea spectacolelor, cei interesaţi mai pot găsi bilete. Sold-out este „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, al Teatrului Metropolis, din Bucureşti, care este câştigătorul ediţiei 2016 a Festivalului de Dramaturgie Contemporană.
Cel mai scump spectacol – 70 de lei
Cel mai scump spectacol costă 70 de lei, în condiţiile în care spectacolele din străinătate sunt jucate pe bilete începând de la 100 de euro. Din acest an, pot fi cumpărate bilete şi on-line, de pe site-ul teatrulsicaalexandrescu.ro, cu menţiunea că faţă de preţul de la casa de bilete, acestea au un adaos de 4%, reprezentând taxa de procesare on-line.
„Din punct de vedere organizatoric, am pus bazele unui brand – FIDC – pe care dorim să îl păstrăm şi să îl facem din ce în ce mai cunoscut pe plan intern şi internaţional. De asemenea, am reuşit de anul acesta să vindem bilete şi on-line, pe site-ul teatrului, ceea ce nu înseamnă că ele nu pot fi cumpărate şi de la casa de bilete. Având în vedere că preţul cel mai mare este de 70 de lei, pentru spectacolele trupelor din afară, unde acelaşi spectacol pleacă de la 100 de euro şi poate să ajungă şi la câteva sute, credem că am reuşit să facem acest festival accesibil tuturor braşovenilor iubitori de teatru. La nivel artistic, suntem foarte mulţumiţi că vom avea pe scenă mari actori atât din ţară cât şi din străinătate, cu spectacole de mare anvergură. Avem un juriu extrem de competent, matur şi cu un discernământ teatral deosebit. La fel ca anul trecut, TSA va fi prezent pe scenă, dar nu în festival. Credem că avem toate premisele unui evemniment reuşit, de calitate, la care invităm publicul să fie parte”, a declarat managerul Teatrului „Sică Alexandrescu”, Dan Cogălniceanu.
Cel mai bun spectacol din festival va primi 10.000 de lei
Juriul din acest an va fi format din trei membri, personalităţi marcante ale lumii teatrale, cu cariere universitare în învăţământul teatral. Este vorba despre Ion Cocora, poet, critic de teatru, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Alexa Visarion, regizor şi scenarist de teatru şi film, şi actorul Mircea Rusu.
În seara de Gală, din 19 noiembrie, vor fi acordate şase premii „oficiale”, după cum a precizat managerul Teatrului „Sică Alexandrescu”, Dan Cogolniceanu. Astfel, vor fi acordate premii pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor, cea mai bună scenografie, cea mai bună regie. De asemenea, juriul va acorda un premiu special. Marele premiu, acordat celui mai bun spectacol, în acest an, este de 10.000 de lei, impozabili. Bugetul total al premiilor este de 22.500 de lei. De asemenea, sponsorii şi partenerii ar putea oferi şi ei premii.
Bugetul total al festivalului este de 636.000 de lei, din care subvenţii de la bugetul local au fost acordate iniţial 350.000 de lei, iar în cea mai recentă şedinţă de consiliu local, suma a fost suplimentată cu 75.000 de lei.
Programul festivalului
– Vineri, 10 noiembrie, ora 19.00 – „Karamazovii”, Teatrul „Mic”, Bucureşti
– Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 19.00 – „În ochii tăi fermecători”, Teatrul „Mihai Eminescu”, Chişinău.
– Duminică, 12 noiembrie, ora 19.00 – „Crăciun la palat”, Teatrul „Griviţa 53”, Bucureşti
– Luni, 13 noiembrie, ora 19.00 – „Băiatul din Brooklin”, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti
– Marţi, 14 noiembrie, ora 19.00 – „What shall we do with the cello”, Atelier Theater Studio, Edenbridge, Marea Britanie
– Miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 – „Az Ajto (USA)”, Teatrul Csokonai, Debretin, Ungaria
– Joi, 16 noiembrie, ora 19.00 – „Prins în plasă”, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov
– Vineri, 17 noiembrie, ora 19.00 – „Trei generaţii”, Teatrul „Odeon”, Bucureşti
– Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 19.00 – „Tableau d’une execution”, Celestine Theatre de Lyon, Franţa
– Duminică, 19 noiembrie, ora 19.00 – „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”, Teatrul Metropolis Bucureşti
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.