Cultură

BRAȘOV. Festival Internaţional de Muzică Bizantină

 

Astăzi începe la Brașov Festivalul Internaţional de Muzică Bizantină „Anton Pann”. Este prima ediţie a acestui festival care, prin specificul său, încearcă să apropie publicul larg de acest tip special de muzică, care e şi un mod vibrant de rugăciune. Festivalul se va desfăşura în perioada 11-15 noiembrie 2015, la Centrul Cultural Reduta şi este organizat de Asociația Centrul de Copii și Tineret „Sfântul Sebastian” Brașov și Arhiepiscopia Sibiului. Acest eveniment are ca scop dezvoltarea studiului muzicii bizantine, prin intermediul proiectelor, deja existente în Brașov într-o formă organizată, cu o finalitate observabilă şi recunoscută public. Aducerea în atenţie, în cadrul concertelor, a unor mari protopsalţi şi coruri de muzică bizantină atrage atenţia asupra societăţii civile, asupra tuturor celor care doresc să afle ce înseamnă muzica bizantină autentică. Proiectul atrage după sine realizarea unei iniţiative de perfecţionare, concretizată într-o serie de cursuri (masterclass) de muzică bizantină iniţiate de prof. protopsalt Laurenţiu Truţă din Alba Iuli, având ca temă „Parasemnatica, sistemul grafic de scriere al bizantinilor”, a cărui parte practică va fi coordonată de prof. protopsalt Dimitrios Galanis din Grecia şi prof. protopsalt Adrian Sîrbu din Iaşi. Festivalul Internaţional de Muzică Bizantină ,,Anton Pann” va aduce la Brașov mai multe personalități internaționale din Grecia și România, va aduce în atenţia publicului deschis precum şi a tuturor celor ce iubesc tradiţia bizantină, valoarea cultural autentică românească a acesteia, în cadrul Masterclass-ului de Cânt Bizantin precum şi a concertelor propuse.

Intrarea este liberă.

Program:

11 noiembrie – Miercuri:

* Te Deum- Biseica Ortodoxă Sfântul Nicolae, ora: 10.00;

* Vizitarea Muzeului Primei Școli Românești – expoziție manuscrise bizantine ora 10.30;

* Concert muzică bizantină vocal instrumental limba greacă susținut de trupa Kath’imas din Grecia condusă de Prof. Protopsalt Dimitrios Galanis – ora 18.00 la Centrul Cultural Reduta Brașov- intrarea este liberă;

12 – 14 noiembrie – Joi –Sâmbătă:

* Masterclass de Cânt Bizantin la Brașov. Tema masterclass-ului este Parasemantica- Sistemul grafic de scriere al bizantinilor. Masterclass-ul va avea loc la Facultatea de Muzică din Brașov sala Z 1-5, fiind localizată pe strada, Șirul Mitropolit Andrei Șaguna 2,

14 noiembrie –Sâmbătă:

* Concert muzică bizantină susținut de grupul psaltic Bizantion (Iași/România) și dn. prof. protopsalt Dimitrios Galanis din Grecia – ora 18.00 la Biserica Sf. Nicolae.

15 noiembrie – Duminică:

* Liturghie Arhierească la Biserica Sf. Nicolae, ora 9.30 – răspunsurile liturgice o să fie oferite de grupul psaltic Bizantion și prof. Protopsalt Dimitrios Galanis în limba română și greacă.

„Festivalul Internaţional de Muzică Bizantină din Brașov reprezintă un eveniment cultural de anvergură, care poate fundamenta pe o temelie solidă în Transilvania interesul, implicarea iubitorilor de tradiţie şi arta bizantină, având sprijinul celor mai iniţiate personalităţi în acest domeniu, putem realiza o lucrare de calitate, putem contribui la creşterea nivelului de cultură muzicală în comunitatea noastră”, spune Flavius Sava, de la Centrul de Copii și Tineret „Sfântul Sebastian”.

Acest eveniment susține candidatura Municipiului Brașov la titlul de Brașov Capitală Culturală Europeană – oraș candidat 2021 și este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Agenția Metropolitană Brașov, Centrul Cultural Reduta, Universitatea Transilvania – Facultatea de Muzică, Prima Școală Românească, Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, Iubim Brașovul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare