Cultură

BRAȘOV. Festival de teatru politic

  • Scenele-memoriei (1)_259204.JPG
  • Scenele-memoriei (3)_259205.JPG
 

Centrul Cultural Reduta îi invită pe braşovenii sunt la Festivalul de Teatru politic „Scenele Memoriei”, un exerciţiu de memorie individuală şi colectivă. „Festivalul propune spectacole despre evenimente, teme şi dileme pe care nu ar trebui să le uităm, pe care nu ar trebui să le evacuăm din preocupările noastre. Ceea ce suntem noi astăzi, ceea ce gândim şi ceea ce facem, iluziile, dar şi greşelile noastre, visele, dar şi renunţările noastre sunt partea vizibilă a unui iceberg. Or teatrul are această capacitate de a deschide ferestre spre combustiile interioare ale istoriei, să ne readucă în faţă dramele sau accidentele istorice care ne-au structurat fiinţa, care ne-au modelat vrând-nevrând”, susţin iniţiatorii.
Prima ediţie a festivalului aduce o selecţie de spectacole într-un program special, dedicat publicului iubitor de teatru: „Occidental Express”, prezentat de Trap Door Theatre Chicago, „Republica Melania” – Teatrul Odeon Bucureşti, „Seceta Roşie” – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, „Aventura” – Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, „Jurnal de România” – Teatrul „Andrei Mureşanu”  Sf.Gheorghe. Programul cuprinde şi un spectacol-lectură, „Ubu Rege” de Alfred Jarry, în interpretarea actorilor braşoveni Viorica Geantă-Chelbea şi Mihai Bica.
De asemenea, publicul va avea ocazia unei întâlniri cu dramaturgul Cornel Teulea, în cadrul lansării celor două cărţi de teatru politic: „Capitalul lui Marx se întoarce ca eveniment cuantic şi ucide pisica lui Schrodinger”, Ed. Eikon, Bucureşti, 2016 şi „Teatru minut”, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj Napoca, 2017.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta şi online, pe www.biletebrasov.ro. Elevii şi studenţii beneficiază de reducere pentru toate spectacolele. La spectacolul „Aventura”al Teatrului Sică Alexandrescu, pensionarii vor avea intrarea liberă.

Programul festivalului
Luni, 1 octombrie
– Ora 19.00: Trap Door Theatre Chicago – „Occidental Express”, de Matei Vişniec.

Marţi, 2 octombrie
 – Ora 19.00:  Teatrul Odeon Bucureşti – „Republica Melania”, de Irina Nechit.

Miercuri, 3 octombrie
– Ora 17.00: Lansare de carte cu dramaturgul Cornel Teulea şi prezentarea celor două cărţi de teatru politic: „Capitalul lui Marx se întoarce ca eveniment cuantic şi ucide pisica lui Schrodinger” şi „Teatru minut”.
– Ora 19.00: Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov – „Aventura”, adaptare după „Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu.

Joi, 4 octombrie
– Ora 17.00 (Sala Arlechino): Spectacolul lectură „Ubu Rege”, după Alfred Jarry, cu Mihai Bica şi Viorica Geantă – Chelbea.
– Ora 19.00: Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu-Gheorghe – „Jurnal de România”.

Vineri, 5 octomrbie
– Ora 19.00:  Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi – „Seceta Roşie”, după „Cartea foametei” de Larisa Turea.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button