BRAȘOV. Festival de ştiinţă şi industrii creative pentru toate vârstele
Între 22-25 noiembrie, în mallul Coresi Braşov şi în spaţiile Bibliotecii Judeţene Braşov (Livada Poştei şi strada Iuliu Maniu nr. 6), cei mari şi cei mici sunt aşteptaţi la SCIEFEST – Festival de ştiinţă şi industrii creative, ediţia a doua.
„Proiectul este destinat tinerilor şi antreprenorilor, iar scopul nostru este de a aduce ştiinţa mai aproape de tineri pentru a învăţa, în mod distractiv, despre ştiinţă, tehnologie şi mediu. În 2018 am ales câteva teme prioritare: Protecţia mediului şi patrimoniul natural, Educaţia pentru sănătate, Industriile creative şi Designul de produs – perspective de dezvoltare în Braşov. Festivalul se adresează tuturor vârstelor (elevi de nivel primar, gimnazial şi liceal, cadre didactice, tineri, antreprenori, adulţi, seniori)”, spun reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov.
Imprimare 3D, realitate virtuală, robotică educațională, holograme
La mall vor fi standuri şi ateliere cu experimente, imprimare 3D, realitate virtuală, robotică educaţională, holograme de reconstituire istorică a bisericilor fortificate săseşti, sesiune de tragere cu arcul haptic în ţinte din realitate virtuală cu ajutorul ochelarilor virtuali, reciclare creativă cu hârtie şi CD-uri vechi. Vizitatorii vor cunoaşte iniţiative inovatoare precum proiectul eHERITAGE (Universitatea „Transilvania” Braşov), vor pătrunde în „magazinul de prototipuri” şi în „ţara experimentelor” (Protoshop şi Proiect Experimentarium), în laboratorul de realitate şi experimente virtuale de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna ori vor descoperi atelierele de iniţiere în minicontrollere Arduino cu Academia de Informatică Braşov. Toate aceste idei sunt susţinute prin Fondul Ştiinţescu de Fundaţia Comunitară Braşov.
Totodată, Academia de Informatică oferă ateliere de robotică educaţională pentru cei mici, de nivel primar. Cei interesaţi vor putea să-şi exerseze creativitatea cu pixurile şi imprimantele 3D puse la dispoziţie şi de Biblioteca Judeţeană Braşov
Pentru toţi cei interesaţi să depisteze dacă au probleme cu vederea, se oferă screening vizual de o echipă a Laboratorului de optometrie aplicată de la universitatea braşoveană.
La Bibliotecă va fi o conferinţă „Vaccinarea – şansa la o viaţă sănătoasă” susţinută de dr. Claudia Bularca.
Filiala de copii şi tineret nr. 6 a bibliotecii (str. Iuliu Maniu nr. 6) găzduieşte ateliere despre mediu (Călătoria apei cu Asociaţia Mioritics) şi un curs interactiv pentru învăţători Teaching for Learning. Astronomia se bucură de o atenţie specială: pe durata festivalului va rula filmul despre Constelaţii româneşti tradiţionale şi va fi o expoziţie de fotografie astronomică la sediul bibliotecii, joi, asociaţia Ucenicul Astronom va prezenta astronomia pe înţelesul tuturor, la Coresi, iar sâmbătă, 24 noiembrie, va fi o prezentare despre asteroizi, riscurile şi impactul lor asupra lumii noastre realizată de un pasionat al domeniului, Lucian Curelaru, de la Astro Club Braşov, la Filiala nr. 6.
La bibliotecă vom avea întâlniri speciale: o dezbatere despre Designul de produs la Casa Baiulescu şi o discuţie despre cum influenţează tehnologia meseriile viitorului cu clubul Antares Braşov la Filiala nr. 6.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.