Cultură

BRAŞOV. Festival de rock în parc

 

Rock’n Parc Fest Brașov, ediția a doua, începe în această seară. Evenimentul are loc în Parcul Titulescu, aproape de capătul dinspre Casa Armatei, la foişorul unde se joacă şah şi table. Şase trupe vor face show timp de trei seri.
„O idee simplă care mi-a venit într-o zi de sfârşit de săptămână însorit prin primăvară anului 2015 în timpul unei plimbări prin parc împreună cu fiica mea, iar această idee simplă a sunat în capul meu cam aşa „nu scoatem noi toată logistica din sală în parc şi cântăm acolo?”, această idee având de fapt originile prin copilăria mea, anii 80, când în ţarcul din parcul central al oraşului meu natal Turnu Măgurele, cânta fanfara. Am schimbat un pic stilul, am trecut la rock, şi am făcut împreună cu toţi cei care ne aflam în sala de repetiţii prima ediţie de Rock’n Parc Fest Braşov 3-4 iulie 2015.
Această ediţie fiind în cele din urmă una plină de peripeţii, prima care ne a dat bătăi de cap fiind vremea, după-amiezele celor două zile de festival fiind însorite, seara, când începeau concertele începea un pic de vânt şi ceva ploaie (când nu plouă la Braşov? Când ninge…). O a doua problema care ne-a dat bătăi de cap a fost generatorul de curent electric care nu avea capacitatea de a livra atâta putere pe cât îi ceream noi, fapt pentru care a trebuit să cântăm un pic mai în…linişte!
Rezultatul final al primei ediţii, cu toate peripeţiile noastre, au fost cei circa 600 de oameni în cele două zile de festival care s-au bucurat de evenimentul nostru, cele 6 trupe braşovene care s-au înfăţişat în faţa oamenilor, un eveniment simplu, o locaţie superbă, o idee original㐔, spune Eduard Ban, iniţiatorul festivalului, devenit anul acesta preşedintele Asociaţiei „Prefix TM” – Atelierul de Muzică.
După această organizare de aer liber şi alte câteva de club, la sugestia unui toboşar, Răzvan Condrea, în februarie 2016 se năştea Asociaţia „Prefix TM” – Atelierul de Muzică.
Sub umbrela acestei asociaţii s-au dezvoltat până acum mai multe trupe: „Four Dimensions” – tribut Ozzy Osbourne, aceasta fiind trupa mică, numită aşa din cauza vârstei componenţilor: Vlăduţ – tobe, 13 ani, Cristi – voce, 15 ani, Elena –  bas, 17 ani şi Andrei – chitară 17 ani.
A doua trupă formată în cadrul asociaţiei este Around the World – tribut Red Hot Chili Peppers, formată din Dragoş – voce, 19 ani, Radu – bas, 20 ani, Alex –  chitară, 20 ani şi Dan – tobe 20 ani.
A treia trupă din cadrul asociaţiei, trupa mare, Prefix TM, este un tribut adus legendarei Black Sabbath, care are în componenţă la voce pe Daniel Băncilă, membru fondator al asociaţiei, 36 ani, Eduard Ban – chitarist, membru fondator al asociaţiei, 36 ani, Răzvan Condrea – toboşar, membru fondator al asociaţiei, 40 de ani şi basistul trupei care nu face parte din asociaţie pentru că este minor, însă, ca şi ceilalţi, are locul rezervat desigur, Alexandru Bogdan, 17 ani.

„Aşadar, 2016 ne-a prins cu o asociaţie nou-născută, trei trupe în cadrul acesteia care sună foarte bine, aceste două puncte ducându-ne către gândul: trebuie să organizăm şi a II-a ediţie de Rock’n Parc.  De ce acest «trebuie»? Este singură modalitate de a strânge în faţă noastră câteva sute de oameni, este singură modalitate de a se face auzite trupe care nu se bucură de atenţia televiziunilor, radiourilor sau a cluburilor mari, consacrate, fără această modalitate existând riscul că într un viitor nu foarte îndepărtat, aceste trupe compuse din oameni talentaţi să se năruie şi odată cu năruirea trupelor, şi o parte destul de însemnată din oamenii care au compus trupele să se descurajeze, să nu îşi mai dorească să facă muzică.
Acest eveniment oferă un loc în faţa publicului oricărei trupe care doreşte acest aspect fără costuri din partea trupei sau a organizatorilor, este un eveniment non profit. La această ediţie avem invitată trupa Unda din Braşov şi New Proscenium din Târgu-Mureş”, a încheiat Eduard Ban.

 

Programul festivalului: 

Vineri, 15 iulie

19.00 – un duo format din Cristina – voce şi Bogdan –  chitară acustică
20.00 – Trupa Unda – o trupă brașoveană de compoziţii

Sâmbătă 16 iulie

19.00 – Around the World – Red Hot Chili Peppers Tribute Band
 
20.00 – New Proscenium – tribute Nightwish, din Târgu-Mureș

Duminică 17 iulie

19.00 – Four Dimensions tribute Ozzy Osbourne

20.00 -Prefix TM tribute Black Sabbath


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button