Cultură

BRAŞOV. „Familia Popescu” reeditată

 

Sub egida Serile Facultăţii de Litere, la Librăria Okian are loc la lansarea unui volum antologic al unuia dintre cei mai buni poeţi români de după 1989: regretatul Cristian Popescu.
Volumul „Familia Popescu” (Opere I) este prima reeditare + mult aşteptată – a operei poetului şi apare la Editura Tracus Arte. Vor prezenta cartea profesorul Mircea Martin (coordonator al Cenaclului Universitas din Bucureşti, la sfârşitul anilor 80, din care făcea parte Cristian Popescu), conf. dr. Mihai Ignat, lect. dr. Georgeta Moarcăs, într-o discuţie moderată de Adrian Lăcătuş, decanul Facultăţii de Litere al Universităţii Transilvania Braşov.

Deşi a murit în 1995, la vârsta de 36 de ani, Cristian Popescu este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi ai anilor 90 şi unul dintre cei mai proeminenţi membri ai cenaclului literar Universitas condus de criticul literar şi profesorul Mircea Martin. Opera sa cuprinde „Familia Popescu”, plachetă de versuri, „Arta Popescu”,
Criticul Mircea Martin spunea despre Cristian Popescu: „De la primele poezii publicate până la manuscrisele cele mai recent descoperite, aceleaşi idei poetice străbat opera să, un amestec de vis şi gândire, aşa cum le definea însuşi poetul. Visele din capul mamei au explodat în inima prunculu”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare