Cultură

BRAŞOV. Expoziţie aniversară „Cerbul de Aur” şi la Biblioteca Judeţeană

 

Pe lângă Muzeul Judeţean de Istorie – Casa Sfatului, şi Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov a organizat o expoziţie aniversară a festivalului „Cerbul de Aur” – 50 de ani de la prima ediţie. Evenimentul are avea loc astăzi, de la ora 13,30, la sediul central, etaj I. Expoziţia oferă o perspectivă asupra Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Cerbul de Aur” prin documentele deţinute în colecţiile bibliotecii şi ale colecţionarilor braşoveni. Sunt expuse cărţi, broşuri, programe de spectacol, ziare şi reviste, albume cu fotografiile interpreţilor, discuri de vinil cu înregistrările din ediţiile anilor 70, invitaţii, bilete de intrare, documente originale cu însemnări de mână privind costumele concurenţilor şi prezentatorilor, afişe. Publicul prezent în ziua vernisajului va putea răsfoi ziarele locale din anii festivalului, care nu au putut fi expuse în spaţiul expoziţional din cauza dimensiunilor mari şi vor fi puse la dispoziţie spre consultare liberă doar în momentul vernisajului. „În mod special menţionăm statuetele de cerbi, turnate în fabricile braşovene, cu scop de promovare, comercial şi turistic, precum şi insigna Cerbului de Aur. Expoziţia a fost organizată prin efortul şi căutările bibliotecarilor, dar şi prin mobilizarea altor resurse, colecţionarii au fost consultaţi şi au contribuit cu materiale din propriile colecţii astfel încât a rezultat o expoziţie comunitară, despre un eveniment cu care braşovenii se identifică, de care sunt mândri şi pe care îl socotesc o marcă a oraşului lor. Este anotimpul muzicii uşoare, este sărbătoarea Cerbului de Aur. Vă aşteptăm cu drag să fim împreună la aniversare. La mulţi ani!”, spun reprezentanţii bibliotecii. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button