Cultură

BRAȘOV. Eroii comunității se aliniază la start

 

Circa 850 de alergători vor lua startul în a cincea ediţie Braşov Heroes – cursa cu obstacole a comunității – care va avea loc duminică, 10 iunie, în zona de picnic a lacului Noua. În acest an, 14 proiecte înscrise de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă din Braşov strâng fonduri pentru a organiza tabere de cercetăşie, grupuri de suport civic și de parenting, cursuri de educație pentru animale, cluburi de vacanţă pentru tineri cu autism, ateliere ocupaţionale pentru tineri cu dizabilităţi şi alte proiecte care-i implică activ în viaţa comunităţii.
Organizat de către Fundaţia Comunitară Braşov, în colaborare cu Asociația Floare de Colț, Carpathian MTB Trails și Primăria Municipiului Braşov, evenimentul este o cursă de alergare care presupune parcurgerea unui traseu cu obstacole în mod individual, cu o echipă formată din 3-5 persoane sau cu familia. În momentul înscrierii, participanţii au putut alege cauza către care să direcţioneze 50% din taxa lor de alergare, în funcţie de povestea pe care vor s-o susţină. Vor lua startul un aproximativ 850 de persoane dintre care 75 echipe, 160 alergători la cursa individuală, 140 de familii împreună cu peste 350 de copii. Traseul se va desfăşura în zona de agrement a lacului Noua, având porţiuni în care concurenţii vor alerga pe alei, prin pădure, dar şi pe porţiuni cu obstacole cu diverse grade de dificultate. O hartă exactă a traseului și a obstacolelor amplasate pe traseu poate fi găsită pe site-ul oficial Braşov Heroes, www.brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro.
Și anul acesta cei care nu vor să alerge, dar vor să susțină o cauză sau un alergător, o pot face până la finalul lunii iunie printr-o donație pe site-ul evenimentului. 90% din donația făcută merge către cauza înscrisă, la fel  ca și 50% din taxa de alergare. Diferența acoperă costurile de organizare pe perioada desfășurării campaniei Brasov Heroes. Până la acest moment, 4 cauze au depășit bugetul cerut, 4 au depășit 70%, celelalte aflându-se în prima jumătate a targetului propus. Cele 14 organizaţii şi proiectele pe care braşovenii le pot susţine la ediţia Braşov Heroes 2018 – anul acesta sunt 14 cauze pentru care poți alerga sau poți dona – sunt:

1.  „Cercetaşii României” Centrul „Orizont” Braşov, îşi propun ca prin proiectul  „4 zile de educaţie cercetăşească în natură” să organizeze o tabără cercetăşească pentru 100 de copii şi tineri cercetaşi.
2.  Grupul de iniţiativă Pro Şchei urmăreşte prin proiectul „Salvaţi zona Tâmpei şi dealurile Scheiului” respectarea unei dezvoltări durabile a oraşului care să nu pună în pericol mediul înconjurător, prin tăierea necontrolată şi haotică a dealurilor din jurul Braşovului şi menţinerea situaţiei actuale prin păstrarea neatinsă a dealurilor ce formează silueta oraşului şi care îi oferă identitatea.
3.  Asociaţia Club Sportiv LIMPICII Braşov, prin proiectul lor „Minitenis pentru copiii din Hălchiu” urmăresc atragerea către tenis, pregătirea şi desfăşurarea unei competiţii destinată copiilor cu vârste cuprinse între 4-10 ani din comuna Hălchiu.
4.  Asociaţia Servicii Sociale SCUT, prin proiectul lor „Valoarea diversităţii. La un pas de schizofrenie” doresc informarea şi conştientizarea a 50 de tineri din 3 licee braşovene asupra particularităţilor persoanelor cu schizofrenie.
5.  Asociaţia Comunitară Centrul Educaţional Sofia îşi propun prin proiectul lor „CIVIC dezvoltarea unei atitudini civice, îmbunătăţirea cunoştinţelor cu privire la beneficiile voluntariatului şi implicării civice a tinerilor în comunitate prin activităţi care favorizează dialogul dintre oameni şi împărtăşirea experienţelor diferite de viaţă.
6.  Asociaţia A.D.D.I.P îşi dorește ca prin proiectul „Din nou împreuna pentru El!” să organizeze o tabără de cinci zile în perioada Crăciunului pentru 15 copii și adolescenți din centrele de plasament, unde aceştia vor învăţa importanţa încurajării, a înţelegerii, încrederii şi a relaţionării prin activităţi de grup.  
7.  ATPB, Arcadia, Harta Viselor şi C’Art Fest doresc ca prin proiectul lor „Biblioteca cu cărţi de schimb a Amicului Cuvânt”, realizarea a 3-4 biblioteci demontabile și 15-20 de căsuțe cu cărți care vor fi amplasate în stațiile de autobuz, parcuri, săli de așteptare.  
8.  Asociaţia Rază de Speranţă dorește ca prin proiectul „Povestea Binelui Continuă”  prelungirea activităților clubului de vacanţă pentru 30 de copii şi tineri cu autism şi alte tulburări asociate, și organizarea unei excursii terapeutice.
9.  Asociația milioane de prieteni, prin proiectul „Educația salvează vieți!” dorește realizarea a 150 de suporturi de curs, de educație în școli pentru elevii din clasele 0-4. Aceste cursuri îndeamnă la schimbarea mentalității elevilor privind protecția și îngrijirea animalelor.  
10.  Fundația Bucuria Darului, prin proiectul „Pași spre normalitate” își doresc realizarea unei excursi în împrejurimile Brașovului pentru 19 persoane fără adăpost.  
11.  Grup de inițiativă În brațe la mami, prin proiectul „Grup de sprijin în alăptare” își doresc promovarea și susținerea alăptării la nivelul comunității de mame și viitoare mame din orașul Brașov prin realizarea unor grupuri de suport, ce vizează educarea și transmiterea de informații despre viața de mămică.  
12.  Asociația pentru Educație Practică și Creativă, prin proiectul „Viața e mișcare”, își dorește să învețe peste 70 de copii din Brasov cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani cum să  includă mișcarea în activitatea lor zilnică și să înțeleagă mecanismele științifice legate de mișcare, prin dezbateri, ateliere, reportaje foto și video.
13.  Fundația Rafael prin proiectul „Terapii ale limbajului pentru copiii cu dizabilități” își dorește  înființarea unui cabinet de logopedie în cadrul Centrului de zi pentru Copii-Rafael, pentru a le oferi celor 60 de copii cu dizabilități accesul la dezvoltarea limbajului.  
14.  Robert Cadar aleargă pentru viață de mai bine de un an, fiind afectat de o formă rară de cancer. A trecut prin 3 intervenții chirurgicale, 30 de ședințe de radioterapie, iar în prezent este sub tratament prin imunoterapie. Are nevoie de cel puțin 80.000 lei pentru achiziționarea unui medicament necompensat în țară. Cinema One dublează donațiile pentru Robert în cuantum de 5.000 de lei.

46 de proiecte susţinute în primele patru ediţii

La ediţia de anul trecut a evenimentului au participat 800 de alergători, în timp ce ediţia din 2016 a surprins la start 600 de alergători, în 2015 am surprins la start 540 de participanţi, iar prima ediţie, din 2014, a numărat 320 de alergători. În cele patru ediţii, Braşov Heroes a adus împreună peste 1.500 de alergători, peste 500 de donatori, 60 de companii partenere şi finanţări în valoare 233.000 lei, care au făcut posibilă desfăşurarea a 46 de proiecte educaţionale, culturale, sociale sau de mediu. Cu aceste fonduri se desfășoară în Brașov programe de terapie pentru copii cu autism, opționale gratuite de educație de arhitectură, campanii de sterilizare a câinilor fără stăpân. Tineri ieșiți din centrul de plasament învăță să facă față vieții de zi cu zi, copii proveniți din medii defavorizate au un loc al lor pe care să-l numească „acasă”, actori cu nasuri colorate împrăştie zâmbete și desene pe culoarele a două spitale din Braşov.            


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button