Cultură

BRAȘOV. „Ei ne arătau o deosebită omenie”

  • img-6807.jpg
 

În fiecare săptămână, câte un vas cu emigranţi se scufundă în Marea Mediterană şi suntem martori ai unor tragedii de proporţii, fără să (putem să) facem mare lucru. Dar asemenea creștinilor din lumea largă, în această săptămână, creștinii braşovenii se vor ruga pentru cei naufragiaţi şi pentru ca aceştia să primească ajutor de la cei care îl pot oferi, la fel ca Apostolul Pavel, acum aproape 2.000 de ani.
Reprezentanţii a şase culte creştine istorice din Braşov, respectiv Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Unitariană, Biserica Evanghelică Germană, Biserica Evanghelică Maghiară, îi aşteaptă pe credincioși, în perioada 18–25 ianuarie 2020, la o nouă ediţie a „Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”. Ca în fiecare an, organizatorii manifestării, care se desfăşoară în comunităţi creştine istorice din toată lumea, au stabilit şi o temă, în 2020 aceasta fiind „Ei ne arătau o deosebită omenie”, o frază ce îi aparține Sf. Apostol Pavel și se regăsește în Faptele Apostolilor. În drumul său spre Roma, Apostolul Pavel s-a aflat pe o corabie care a naufragiat în Malta. Localnicii l-au primit foarte bine, după cum arată fraza de mai sus. Prim-preotul Bisericii Evanghelice C.A. Brașov (Biserica Neagră), Christian Plajer, a explicat cum s-a ajuns la acest subiect de rugăciune, care se leagă de tragediile la care asistăm neputincioși în fiecare săptămână, astfel că Octava de rugăciune din 2020 este pentru naufragiații din războaie: „Tema acestei săptămâni a fost aleasă de către creştinii din Insula Malta şi provine din ultimul capitol al Faptelor Apostolilor, unde se menţionează următorul lucru: «Ei ne arătau o deosebită omenie». Este vorba de Apostolul Pavel, care este primit de către localnici într-un mod deosebit de ospitalier şi de prietenos”, a explicat Christian Plajer.

Conform tradiţiei, rugăciunile vor avea loc în fiecare dintre cele opt zile la câte un lăcaş de cult din Braşov, începând cu ora 18.00, fiind urmate de o predică a unui preot de altă confesiune decât a comunităţii din biserica-gazdă. În fiecare seară se vor ruga împreună preoţi şi credincioşi din partea tuturor cultelor participante la octavă. Rugăciunile încep în fiecare seară de la ora 18.00, iar în cea de-a opta seară este programată rugăciunea credincioşilor şi nu va mai fi o predică.
Octava va debuta astăzi, 18 ianuarie, la Biserica Romano-Catolică de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, va continua duminică, 19 ianuarie, la Biserica Luterană maghiară de pe strada Iuliu Maniu numărul 2, apoi, luni, 20 ianuarie, credincioşii se vor muta la Biserica Romano-Catolică Sf.  Petru și Paul de pe strada Mureşenilor. A patra zi, rugăciunea va fi la Biserica reformată Casa Speranţei de pe strada Moldovei numărul 2, apoi la Biserica Unitariană de pe strada Victor Babeş, a şasea zi la Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană de pe strada Doctor Ioan Cantacuzino şi se va încheia în 25 ianuarie, la Biserica Sfântul Petru, greco-catolică, de pe strada Zizinului.
Este al patrulea an consecutiv în care Octava de Rugăciune are loc fără participarea Bisericii Ortodoxe, însă preoţii celorlalte culte sunt convinşi că credincioşii ortodocşi se vor alătura în rugăciunea comună, aşa cum au fost timp de 10 ani (2007-2016).

 

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare