Cultură

BRAȘOV. Dumitru Fărcaș cântă într-un concert umanitar

 

În această seară, la Centrul Cultural „Reduta”, braşovenii sunt aşteptaţi la concertul umanitar „Cântecul popular „Dar de suflet”, în beneficiul lui George Olteanu. George este un tânăr braşovean, în vârstă de 36 de ani, diagnosticat cu Sindrom Amiotrofic Neurogen Spinal Degenerativ, o formă a distrofiei musculare. George nu mai poate merge de la vârsta de 11 ani,  iar din 2004 suferă şi de Bronşită Super Supurativă. În ambii plămâni se acumulează aproape un litru de secreţii, iar ca să nu moară asfixiat este supus unei terapii rudimentare, pe care i-o aplică mama sa. Este nevoit ca zilnic, timp de cinci ore, să tuşească în continuu pentru a drena secreţiile din plămâni. Pentru a se putea vindeca, George are la dispoziţie două medicamente – IPLEX sau Translarna, o terapie care constă într-o injecţie ce se administrează zilnic. Tratamentul îl va ajuta cu recuperarea fizică, îl va ridica din scaunul cu rotile, dar în primul rând îi salvează plămânii. Pentru tratamentul cu IPLEX sau Translarna mai trebuie să strângă 16.000 de euro.

Pentru el vor cânta benevol artişti îndrăgiţi ai folclorului românesc: Dumitru Fărcaş, Marius Ciprian Pop, Văru’ Săndel, Suzana Toader, Angela Rusu, Nicuşor Iordan, Ionela Moruţan, Anamaria Rosa Prodan, Robert Târnăveanu, Mircea N. Cârţişorean, Felician Nicola, Daria şi Dan Gâdea, Anuţa Săgneanca, Andreea Jitea, Ioana Bozga, Viorica Florea, Gheorghe Soare, Claudia Miriţescu şi Sabine. Îşi dau concursul Orchestra „Plaiuri transilvane”, Ansamblurile „Plaiuri Moiecene”, „Făgeţeana”, „Zestrea Banatului” şi Trio-ul Vocal „Rhapsodia”. Prezentatorul evenimentului va fi Irina Palade. În cadrul acestui spectacol va exista şi o licitaţie cu obiecte puse la dispoziţie de artiştii invitaţi, dar şi o urnă de donaţii pentru cei care vor mai dori să îl ajute pe George. Preţul unui bilet este de 30 de lei, iar biletele se găsesc la Centrul Cultural Reduta. Evenimentul este organizat împreună cu  Asociaţia Internaţională a Femeii Creştine Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare