Cultură

BRAȘOV. Don Pizzicato și Donna Pianina îi așteaptă pe copii la Operă

 

„Vitrina cu personaje”, un spectacol-lecție ce se adresează copiilor între 8 și 12 ani, este propunerea Operei Brașov pentru micii spectatori. Două reprezentații consecutive, astăzi și mâine, de la ora 11.00, au fost programate în Sala Operei. Prin forma sa, spectacolul dorește să familiarizeze elevii cu genurile spectacolului muzical: opera, opereta și musicalul, să completeze educația muzicală a acestora, pentru ca mai târziu să poată înțelege mai ușor aceste genuri muzicale specifice și să poată deveni spectatori frecvenți ai teatrelor de operă.
Don Pizzicato și Donna Pianina, posesorii unei vitrine magice din care intră și ies personaje celebre din lucrări muzicale însemnate, prezintă copiilor fragmente din operele „Nunta lui Figaro” și „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini, „Carmen” de Georges Bizet, din operetele „Liliacul” de Johann Strauss, „Silvia” de Emmerich Kalmann, musicalurile „My Fair Lady” de Fr. Loewe, „West Side Story” de Leonard Bernstein. Întreaga prezentare este animată cu umor de personajul Monostatos din opera „Flautul fermecat”, care apare pe neașteptate și încurcă uneori personajele lui Don Pizzicato în vitrina magică. Fiecare personaj are costumul și machiajul care să îl caracterizeze.
Soliști: Cristina Rotundu, Corina Klein, Simona Mărcan, Maria Petcu-Catrina, Lăcrămioara Schuller, Cristina Roșu, Sonia Hazarian, Cristian Dicu, Mugurel Oancea, Lorand Cristian, Nicolae Zaharia. La pian: Simona Patriche. Regia artistică a spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea, iar scenariul de Santuzza Tălmăceanu-Dinescu.Preț bilete: 10 lei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare