Cultură

BRAȘOV. Dirijor-vrăjitor, cu alură de sex-simbol

 

Dirijorul Jacopo Sipari Di Pescasseroli (foto) şi violonistul Ilya Grubert sunt invitaţii concertului de astăzi, de la ora 19.00, la Filarmonica Braşov, care a pregătit un nou eveniment de excepție pentru publicul meloman. Jacopo Sipari Di Pescasseroli este considerat, la ora actuală, unul dintre cei mai buni dirijor din lume, după cum spune purtătorul de cuvânt al Filarmonicii Braşov, Alexandra Grancea. „Este un dirijor care face atmosferă şi care comunică într-o manieră aproape ireală cu orchestra. Mânuieşte instrumental cu o tactică aproape ca o magie, am putea spune. Ne vom bucura, de asemenea, de prezenţa unui solist extraordinar, unul dintre cei mai buni violonişti din lume, Ilya Grubert”, a explicat Alexandra Grancea.
Dirijorul Jacopo Sipari Di Pescasseroli se află la Braşov pentru a doua oară şi este foarte încântat atât de orchestra, cât şi de publicul braşovean. „Anul trecut am avut ocazia să apreciez această fantastică orchestră, dar şi publicul, care este foarte cald şi poate cu adevărat aprecia muzica. Acest lucru nu este chiar atât de des întâlnit”, a afirmat dirijorul.
În programul concertului din această seară: G. Puccini – Intermezzo din opera „Manon Lescaut”, M. Bruch – Concert nr. 1 pentru vioară și orchestră în sol minor op. 26, P. I. Ceaikovski – Simfonia a V-a în mi minor op. 64


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button