Cultură

BRAȘOV. Dirijor englez la orchestra Operei

 

Sâmbătă, 27 mai, de la ora 18.30, la Opera Braşov revine Carmen. Este vorba despre spectacolul cu acelaşi nume, semnat de G. Bizet. Scrisă pe un libret de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la „Opéra Comique” din Paris, pe 3 martie 1875, însă nu a fost deloc bine primită de către public pentru că etala personaje controversate şi încălca numeroasele convenţii ale vremii. Bizet s-a stins curând după premieră şi nu şi-a putut imagina succesul de care s-a bucurat, ulterior, lucrarea sa. Nici o operă nu a atins performanţa popularităţii aşa cum a făcut-o „Carmen”. Acţiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei ţigănci Carmen. Jose îşi abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, şi dezertează, dar îşi pierde iubirea lui Carmen în faţa fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieţii proletare, imoralitatea şi fărădelegile descrise, precum şi moartea tragică a personajului principal pe scenă au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate.
Cea care o va întruchipa sâmbăta aceasta pe Carmen este mezzosoprana Asineta Răducan, cea care, acum două săptămâni, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, a repurtat un nou success interpretând-o pe Leonora în opera „Fidelio” de L. van Beethoven. În distribuţie, alături de Asineta Răducan – Carmen: Cosmin Marcovici (Opera Naţională Română Iaşi) – Don José, Valentin Marele – Escamillo, Valentina Mărgăraş – Micaela, Ştefan Schuller – Zuniga, Paul Tomescu – Morales, Corina Klein – Frasquita, Cristina Roşu – Mercedes, Lorand Cristian – Dancairo, Claudiu Bugnar – Remendado. Solişti balet: Iulia Coşeriu, Ramona Mezei, Dorin Mirea, Alexandru Fotescu.
La pupitrul Orchestrei Operei Braşov este invitat dirijorul şi compozitorul englez Kriss Russman, iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia şi costumele poartă semnătura Rodicăi Garştea şi a Vioricăi Petrovici, coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Îşi dau concursul Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov. Preţul biletelor este de 20 şi 30 de lei. Acestea se pot procura astăzi, între orele 10 și 17.00, de la sediul Operei, sau cu oră înainte de spectacol.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button